Ce nu trebuie să faci de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, 21 noiembrie
Intrarea Maicii Domnului în Biserică, sărbătorită în fiecare an la 21 noiembrie, este considerată a fi o zi magică. Este ziua în care se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme
De Redactia Observator la 20.11.2014, 09:47Intrarea Maicii Domnului în Biserică, sărbătorită în fiecare an la 21 noiembrie, este considerată a fi o zi magică. Este ziua în care se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme
În tradiția populară, în această zi se dechis cerurile iar credincioşii înţeleg graiul animalelor. În această zi, oamenii certați își cer iertare.
Popular, sărbătoarea este asociată cu lumina: candelă, lumânare, foc şi soare. Pentru folosul copiilor din familie, candela trebuie să fie aprinsă iar focul trebuie să ardă în cămin toată ziua.
Noaptea se fac farmece, descântece și se fac previziuni meteo. Dacă va ninge pe 21 noiembrie vom avea parte de o iarnă lungă şi grea.
Pe 21 noiembrie, ortodocşii merg la biserică la slujbă şi cinstesc această zi prin rugăciune şi ofrande: bucate de post, peşte şi lumânări pe care preoţii le sfinţesc. Toţi cei care respectă această sărbătoare vor avea parte de sănătate, bucurii şi reuşite, iar în anul următor vor avea hambarele pline şi belşug în gospodărie.
Conform tradiţiei, Fecioara Maria a fost dusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la templul evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, la vârsta de 3 ani, unde a trăit şi a slujit ca fecioară în templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif. Aici, la templu, Maria şi-a petrecut întreaga copilarie, crescând în curăţenie sufletească, rugându-se neîncetat şi citind Scriptura împreună cu alte fecioare, văduve şi preoţi. Fecioara Maria a petrecut astfel, 12 ani, până când acelaşi Arhanghel Gavriil, care l-a anunţat pe Ioachim că va avea un copil care se va umple de Duhul Sfânt, a vestit-o că-L va naste pe Iisus, Fiul Domnului.
Ca să rămână nepătată în fata lumii, Fecioara Maria părăsit templul şi s-a logodit cu Iosif, martorul fecioriei ei şi al miracolului divin al naşterii pruncului Iisus.