Cercetări la Bamboo: procurorii şi specialiştii merg la club pentru a vedea când vor putea face expertiza incendiului
Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti şi specialiştii INSEMEX fac joi cercetări la Bamboo şi un imobil al lui Joshua Castellano aflat în apropierea clubului care a fost distrus în incendiul în urma căruia 44 de persoane au ajuns la spital din cauza intoxicaţiei cu fum.
De Redactia Observator la 26.01.2017, 11:59- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti şi specialiştii INSEMEX fac joi cercetări la Bamboo şi un imobil al lui Joshua Castellano aflat în apropierea clubului care a fost distrus în incendiul în urma căruia 44 de persoane au ajuns la spital din cauza intoxicaţiei cu fum.
Anchetatorii vor face cercetarea la faţa locului în zona anexelor din complexul Bamboo, printre care şi la un imobil al lui Joshua Castellano, fondatorul clubului, clădire care a fost sigilată în urma incendiului din noaptea de 20 spre 21 ianuarie, au declarat pentru News.ro surse judiciare.
Specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) şi ofiţerii de la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei vor merge la clubul Bamboo pentru a stabili când vor putea face expertiza în cazul incendiului.