Cine este Alfred Bulai, profesorul de la SNSPA acuzat că abuza sexual studente. A lucrat pentru guvernul Tăriceanu
Încă un scandal zguduie învăţământul românesc. De data aceasta, un sociolog şi profesor celebru la Școala Națională de Studii Politice și Administrative este acuzat de abuzuri sexuale de mai multe foste studente. Alfred Bulai a fost înregistrat cum le cerea fetelor să se dezbrace în faţa lui. Se întâmpla la finalul stagiilor de practică, sub pretextul unei evaluări individuale. Mărturiile fostelor studente au fost dezvăluite într-un material realizat de jurnaliştii de la snoop.ro.
De Redactia Observator la 29.07.2024, 18:23Studentă: M-a întrebat dacă m-aş dezbrăca. Dezbracă-te ca să îmi arăţi că ai încredere în tine.
Alfred Bulai: Dacă îţi cer eu acum să te dezbraci, te dezbraci? Sunt convins că poţi să faci asta, dar ai nevoie ca femeie de preludiu.
Studentă: Mi-am dat jos tricoul. Moment în care el mi-a zis: "Dezbracă-te de tot!"
Alfred Bulai: Şi maică-ta şi taică-tu ar vrea să fii foarte sexicioasă. Maică-ta a trecut prin acelaşi gen de experienţe şi, probabil, a fost mai puţin inhibată decât tine.
Acestea sunt doar câteva dintre dezvăluirile care au avut un ecou atât de puternic în spaţiul public, încât Poliţia Capitalei s-a autosesizat şi a pornit deja o anchetă. "Polițiștii Capitalei au demarat investigațiile, față de persoana în cauză urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea funcției în scop sexual, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1", a transmis DGPMB.
Cine este Alfred Bulai
Alfred Bulai s-a născut în octombrie 1962. În perioada 1982-1986 a urmat cursurile de la Facultatea de Istorie-Filozofie din cadrul Universităţii București. Între 1990 şi 1996 a fost la Facultatea de Sociologie, Psihologie si Asistență Socială, tot în cadrul Universităţii Bucureşti, pentru a-şi obţine doctoratul în sociologie.
Alfred Bulai este șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București din 2016. A deţinut şi funcţia de Prodecan al Facultăţii de Științe Politice în perioada 2001-2006 și 2009-2016, potrivit CV-ului său.
A lucrat pentru guvernul Tăriceanu
Profesor cu reputaţie şi apariţii numeroase în presă, Bulai a ocupat inclusiv funcţia de secretar de stat. A lucrat pentru guvernul Tăriceanu, în perioada 2006-2008, ca preşedinte al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale.
Printre lucrările publicate de Alfred Bulai se numără "Mecanismele electorale ale societății românești" (1999), "Focus grup" (2000), "Societatea reală" (2007), "Sociologia şi cotidianul, Eseuri despre societate reală, Societatea reală" (2009), "Concepte fundamentale în sociologie" (2009), "Fundamentele sociale ale cunoașterii" (2017).