Antena LIVE

Cine este Elena Tănase, tânăra care i-a devenit soţie lui Ianis Hagi. La ceremonie a purtat o rochie roşie de 10.000 €

Ceremonia de la starea civilă a fost urmată de o petrecere cu peste 400 de invitaţi, la un club exclusivist din Capitală. Printre invitaţi s-au numărat nume grele din lumea fotbalului. Sufletul petrecerii a fost, însă, Gigi Becali care a luat microfonul şi a cântat.

De la 26.12.2023, 19:37

Petrecere ca-n poveşti în ziua de Crăciun, în familia Hagi! Ianis, fiul "Regelui", s-a cununat ieri cu iubita lui, Elena Tănase. Ţinându-se de braţ şi zâmbitori. Aşa şi-au făcut prima apariţie publică în calitate de soţ şi soţie Ianis Hagi şi Elena Tănase.

Ianis Hagi: Este un an pe care îl voi ţine minte mereu. Cununia civilă este ceva unic, ceva ce mi-am dorit de mic copil. Să-mi găsesc jumătatea. Ne iubim. Ne apreciem. Ne respectăm.

Elena Tănase: Sunt foarte emoţionată! Foarte bucuroasă că am ajuns în acest moment alături de jumătatea mea. 

Fotbalistul naţionalei a purtat un costum negru, care ar fi costat 3.000 de euro. Aleasa inimii sale a avut o rochie roşie lungă, mulată pe corp, care are un preţ de circa 10.000 de euro. Părinţii celor doi au fost îmbrăcaţi şi ei la 4 ace.

Ianis Hagi: Noi suntem fericiţi, bucuroşi. Este un moment unic pentru ambele familii. Le mulţumim şi lor că au fost aproape de noi. Ne-au susţinut necondiţionat din prima zi.

"Regele" Hagi a avut mari emoţii în calitate de socru mare.

Gică Hagi: Au făcut un pas înainte în viaţă şi sperăm să fie responsabili, să se iubească amândoi, dar şi să împartă amândoi lucrurile cum trebuie.

Reporter: Nunta, după EURO?

Gică Hagi: Da, vom vedea. Avem timp, dar da, bineînţeles, în vară va fi nunta

Reporter: Cum e să-l vedeţi pe Ianis în această postură?

Mama lui Ianis Hagi: Emoţionant! Suntem nişte părinţi împliniţi şi foarte bucuroşi. Un Crăciun frumos o să avem anul acesta şi în fiecare an o să ne aducem aminte de acest moment important.

Cine este Elena Tănase

Soția lui Ianis Hagi vine dintr-o familie prosperă. Tatăl Elenei este un cunoscut om de afaceri de la malul mării, acolo unde are investiţii în imobiliare și agricultură. Acesta a avut şi un mesaj pentru tinerii căsătoriţi.

Dimciu Palavoti Tănase: Tinerii să fie sănătoşi, bucuroşi. Suntem alături de ei.

Petrecerea a avut loc în unul dintre cele mai luxoase localuri din Capitală. La distracţie au participat 400 de persoane printre care nume mari din fotbal, dar şi părinţii Simonei Halep. Tenismena, o bună prietenă a sportivului, a fost marea absentă. Sufletul petrecerii a fost Gigi Becali, finul lui Gică Hagi. După ce în urmă cu doi ani, patronul FCSB s-a jurat că nu mai participă la astfel de evenimente, acum, latifundiarul din Pipera a cântat cu celebrul interpret, Pindu.

Nici mirele nu s-a lăsat mai prejos. S-a încins la celebra Pamporea, hora machedonească, alături de jucătorul echipei FCSB, Florinel Coman. La petrecerea de cununie, invitaţii au avut un meniu tradiţional, cu jumări, pastrămă şi lebăr.

În luna octombrie, Ianis și Elena au avut petrecerea de logodnă. Mijlocașul de la Alavés a cerut-o în căsătorie pe aleasa inimii în iunie, atunci când fotbalistul i-a oferit un inel de 50.000 de euro, la Paris. Toată vacanţa în capitala Franţei ar fi costat 100.000 de euro. 

Ți-a plăcut acest articol?

ianis hagi nunta gica hagi
Întrebarea zilei
V-aţi vaccinat sau urmează să vă vaccinaţi împotriva rujeolei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Mitul locuințelor accesibile din România, spulberat. Economist: „Avem dobânda...
Adevărul
Publicat 10.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 13 mai 2024. Balațele trebuie să-și găsească echilibrul....
CaTine
Publicat 12.05.2024
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a...
spynews.ro
Publicat 10.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Aeroportul din România de unde avioanele zboară aproape goale. Deși s-a...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Cât de fierbinte e Soarele. Experții au dezvăluit temperatura fantastică la...
Useit
Publicat 12.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
VIDEO. „Am și eu interlopii mei aici!” Cum i s-a dus vestea olteanului...
libertatea.ro
Publicat 10.05.2024
Elveția a câștigat Eurovision 2024. Nemo a spart trofeul la scurt timp de la...
ZU
Publicat 12.05.2024
Rulouri cu cremă de mascarpone și frișcă. Rețetă simplă și rapidă
Hello taste
Publicat 12.05.2024
Zborul cu un bebeluș: ce trebuie să știi înainte de a pleca
Deparinti
Publicat 12.05.2024
Parlamentul vrea să schimbe legea RCA. Cum ar putea afecta despăgubirile...
ziare.com
Publicat 09.05.2024
Mahassine Merabet a câștigat un premiu important petnru rolul său în serialul...
Happy
Publicat 10.05.2024
Băuturi pentru creșterea părului. Ce efecte pot avea asupra firelor și scalpului
Medicool
Publicat 12.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024