Complexul balnear din România care s-a întors la viaţă: Investiţia de aproape 8 milioane de euro promite noi locuri de muncă
Baza de Tratament şi Agrement de la Ocna Mureş se va deschide în curând. Centrul a fost construit de la zero, după o investiţie de aproape 8 milioane de euro şi va deveni o sursă nouă de locuri de muncă în zonă. Autorităţile promit că luna viitoare vor obţine ultimele autorizaţii, iar în luna martie ar trebui să aibă loc marea deschidere.
De Dorin Gâldău la 27.01.2023, 07:48Complexul balnear are o suprafață totală de 6.400 de metri pătrați și cuprinde o gamă largă de facilităţi. Pe lângă clasicile băi cu apă dulce şi sărată, centrul va avea şi o zonă de fitness, sală de tratament cu nămol, spaţii pentru proceduri de fizioterapie şi recuperare medicală, dar şi un restaurant.
70 de noi locuri de muncă
Silviu Vințeler - primar Ocna Mureş: Studiul de fezabilitate iniţial a fost gândit pentru 700 de persoane pe timp de vară şi 400 de persoane pe timp de iarnă. Discutăm de un număr minim, poate să fie şi mai mulţi (n.r. oameni), dacă este cazul.
La bazinul mic de saramură, salinitatea va fi aproape de saturație, iar temperatura apei va fi mai mare. Pentru cei care vor veni la tratament există și cameră cu băi galvanice, impachetări cu parafină și cu nămol.
- Afacerea de 7.500 de euro pe care Vlăduţ a închis-o după 5 ani. Acum, s-a angajat la un restaurant
- O nouă clădire turn în București, după o investiție de 10 mil. de euro. O construcție a fost demolată pentru...
- Gigantul finlandez care vine în România va oferi salarii duble față de media din zonă. Cât vor lua cei peste...
Silviu Vințeler - primar Ocna Mureş: Aşa arată sarea din Ocna Mureş, neprelucrată, adusă direct din sondă.
Atracţiile principale vor fi cele două bazine mari: unul cu apă dulce şi unul cu apă sărată. Temperatura apei va avea nu mai puţin de 28 de grade aici.
Silviu Vințeler - primar Ocna Mureş: Brandul Ocna Mureş a existat din perioada interbelică, tratamentul cu saramură de la Ocna Mureş este renumit, noi doar l-am reînviat.
Localnici: Este cea mai importantă investiţie a judeţului, pentru că băile au pus pe harta lumii Ocna Mureş.
- E foarte bine, pentru că aveam nevoie de aşa ceva. Aşteptăm să se deschidă.
Odată cu deschiderea complexului vor fi generate şi 70 de noi locuri de muncă.