Cum se face accesul în mall-uri pentru persoanele nevaccinate. Noi măsuri mai relaxate, adoptate în România
Începem săptămâna cu o veste bună. Deşi starea de alertă s-a prelungit pentru încă o lună, de astăzi, ne putem bucura cu toţii, şi vaccinaţi şi nevaccinaţi, de măsuri mai relaxate. În primul rând, certificatul verde nu mai este obligatoriu la intrarea în supermarketurile din mall-uri. Dar pentru asta centrele comerciale trebuie să respecte noi reguli de organizare, astfel încât să evite aglomeraţia.
De Alex Prunean la 07.02.2022, 13:54Alex Prunean, reporter Observator: Am întâlnit persoane care deşi nu au certificat Covid au venit la supermarketul din centrul comercial pentru că le era dor să vadă cum arată mall-ul pe interior.
Regulile pentru aceste persoane care nu au certificat Covid sunt însă destul de stricte, pentru că a fost creat un culoare special care porneşte din parcarea mall-ului şi duce direct în supermarketul din interior.
Sunt foarte mulţi agenţi de pază de-a lungul acestui culoar pentru a se asigura că nicio persoană care nu are certificat Covid nu va rătăci printr-un alt magazin al mall-ului în afară de cel alimentar unde au voie.
Sunt şi alte reguli pe care reprezentanţii magazinelor trebuie să le respecte: trebuie să se asigură că fiecare client va avea parte de o suprafaţă de cel puţin 4mp, să îşi calculeze câte persoane ar intra în magazin ar intra în funcţie de această suprafaţă şi să îşi reducă numărul coşurilor astfel încât să nu intre mai multe persoane care nu au voie.
- Accesul în supermarketurile din mall-uri se va face fără certificat verde, în anumite condiţii. Ce modificări a...
- Izolare redusă pentru persoanele infectate cu coronavirus. Ordinul de ministru a fost publicat în Monitorul Oficial
- Noi măsuri şi reguli de călătorie în România. Când va trebui completat PLF-ul şi când trebuie făcută doza...
Ce măsuri de relaxare au intrat în vigoare
Sunt şi alte relaxări care intră în vigoare de azi. S-a redus perioada de izolare sau de carantină pentru persoanele infectate cu Covid-19. 5 zile vor sta în izolare persoanele vaccinate şi 7 zile cele nevaccinate.
De asemenea, cei care intră în România au 72 de ore la dispoziţie înainte de a intra în ţară să completeze formularul de localizare - PLF.