Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cum se prepară tocanul de oaie, mâncarea ciobanilor de odinioară: "De când Dumnezeu a lăsat oaia pe pământ"

Mii de oameni au participat la un festival inedit, organizat la poalele munților Parâng, în Novaci. Tocanul de oaie, un preparat tradiţional, a fost gătit în ceaune, în faţa pofiticioşilor. Odinioară, era mâncarea de bază a ciobanilor plecaţi în transhumanţă. Acum, noile generaţii vor să ducă mai departe obiceiurile gastronomice vechi de sute de ani. 

De la 08.10.2023, 20:35
WhatsApp
Vezi și:

Pentru asta, cel puţin două ore trebuie să fiarbă carnea. La final, se adaugă sare după gust.

Nu e tocană ci tocan, un preparat unic în ţară

În vremea când ciobanii mergeau în transhumanţă în Bărăgan, aceasta era mâncarea lor de bază. Era păstrată în burduf şi se putea consuma toată perioada rece. 

Ciobanii duc mai departe tradiţia, iar reţeta veche de secole au respectat-o şi astăzi, când au gătit în ceaune, în faţa pofticioşilor.  De lângă tocan nu au lipsit nici alte preparate. 

Peste patru mii de oameni au participat la festival şi au degustat din bucatele alese. Zece familii de ciobani au gătit. Şi tot pentru festival, au sacrificat peste 200 de oi.

Pentru promovarea acestei reţete, băciţa Mărioara Babu, din Novaci, a înregistrat la OSIM tocanul de oaie. Tocmai dragostea pentru gastronomia ciobanilor i-a adus şi titlul de tezaur uman viu.

Petrecerea a continuat până seara cu joc şi voie bună.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ciobani mancare oaie reteta
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024