Decizia luată de Direcția Silvică Sibiu, după ce o colonie de lilieci a fost tăiată cu drujba din neglijența unor muncitori
România este departe să înţeleagă că omul nu este stăpânul animalelor, ci trebuie să le protejeze. Muncitori neatenţi au distrus, în judeţul Sibiu, o colonie de peste 100 de lilieci, mamifere ocrotite de lege. Un localnic care i-a descoperit, a anunţat protecţia animalelor. Doar câteva exemplare au putut fi salvate.
De Andrei Naiţă la 11.02.2023, 20:13Liliecii au rămas fără adăpost când o firmă angajată de Direcţia Silvică Sibiu a făcut toaletarea unor arbori şi au intrat cu drujba în scorbura mamiferelor.
Ilie Troancă, director Direcția Silvica Sibiu: A fost incidentul nefericit, unde aţi văzut în creaca scorburoasă, o colonie de lilieci.
Zeci de lilieci care au supravieţuit drujbei au murit apoi din cauza gerului. Ar fi putut să fie salvaţi, dacă muncitorii anunţau protecţia animalelor.
Carina Ziegler, medic veterinar: Ori să-i fi auzit cum chiţăie. Ori să fi văzut acea urmă de sânge, care a rămas efectiv pe buşteanul acela de copac. Se vede peste tot, că nu doar pe o parte, ci pe mai multe părţi ale copacului că a rămas sânge.
- Colonie de lilieci, distrusă din cauza neglijenţei muncitorilor. Au tăiat cu drujba scorbura în care aceştia...
- Fenomen bizar în Oradea: Zeci de lilieci găsiți morți pe trotuarele din oraș
- Petre Daea declară "război" cormoranilor: "Este o pasăre care nu are dușmani și nici nu se hrănește cu altceva...
Decizia luată de Direcția Silvică
După incident, Direcţia Silvică vrea să modifice modul de colaborare cu firmele angajate.
Ilie Troancă, director Direcția Silvica Sibiu: Lucrăm la un act adiţional, la contractul respectiv, iar în momentul în care intervine ceva nespecific, să oprească lucrările.
40 din cei 100 de lilieci care au supravieţuit au fost preluaţi de activişti pentru drepturile animalelor din Bucureşti.