Antena LIVE

Curs valutar

Video

Descinderi masive în Sintești: Au fost date sute de amenzi și s-au întocmit zeci de dosare penale

Încă un depozit de deşeuri a luat foc ieri, de data asta lângă Iaşi. Fumul a înecat zona, iar focul puternic, înteţit de vânt, a distrus mai multe hale.În acelaşi timp, lângă Bucureşti, au avut loc descinderi masive soldate cu sute de amenzi şi zeci de dosare pentru transport ilegal de deseuri şi furt de electricitate.  

De la 08.04.2022, 08:32
WhatsApp
Vezi și:

Ieri, în jurul prânzului, depozitul de deşeuri şi fier vechi aflat la 8 kilometri de Iaşi s-a aprins, iar focul s-a extins cu mare viteză din cauza vântului care a bătut cu putere.

George Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași: La locul intervenţiei au acţionat opt autospeciale de stingere din cadrul inspectoratului şi 3 autospeciale de la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, cu 34 de pompieri militari şi 15 pompieri voluntari.

Norul gros de fum s-a întins pe mai mulţi kilometri, iar aerul a devenit irespirabil. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime, însă cauza declanşării e încă necunoscută.

Descinderi masive la Sintești

Pe acelaşi subiect

Tot ieri, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai gărzii de mediu şi RAR au descins în Sinteşti- Ilfov, localitatea-furnal care otrăveşte adesea aerul din Capitală.

Poliţiştii au verificat toate maşinile care au intrat în comună şi i-au luat la intrebari pe prorprietarii care au curţile pline până la refuz de gunoi şi deşeuri.

Localnic: Mă duc la puşcărie şi gata. Păi uite, mi-a luat banii din buzunar. Faptul e consumat, ai căzut, ai căzut.

Locuitorii sustin ca ei doar cumpară deşeuri neferoase şi le vând mai departe altor firme, după ce le sortează personal.

Reporter-localnici: -Unde faceți sortarea?

- Acolo.

-În curte?

- Da, sunt oameni care se ocupă.

- Și noi lucrăm doamnă pentru că cunoaștem marfa, din asta am trăit.

-Și aveți acte pe ele?

- Normal că sunt niște acte, dar dacă ar veni omul și îți vine omul asa și vine cu 50 de kg iei marfa și iți rămâne și ție cât îți rămâne. Noi fiind neștiutori de carte nu știm noi procedura pe care să o facem la acte, de aia avem oameni la birou.

S-a lăsat şi cu scandal atunci când autorităţile au adus o macara să ridice containerele cu deşeuri lăsate la poartă.

-Domle verificați domle actele fictive nu sunt. Nu sunt ilegalități, aici cumpărăm și vindem.

Cu toate astea, zeci de tone de deşeuri au fost ridicate din Sinteşti.

Octavian Dan, poliție: Au fost constatate zeci de infracțiuni precum și 14 infracțiuni de furt de energie electrică. Reprezentanții Gărzii de Mediu au constatat li aplicat sancțiuni în 2 cazuri de transport ilegal de deșeuri.

Și Comisarii Mediu au dat amenzi, după ce au descoperit maşini fără acte dezmembrate pe marginea drumului. Poliţia a deschis dosar penal şi pentru furt de electricitate, aşa că a lăsat în beznă mai multe case.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

descinderi vidra foc fum
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025