Doctorii de la Urgenţe Satu Mare, acuzaţi de moartea unui bebeluş
Acuzaţii grave aduse medicilor de la Spitalul de Urgenţă Satu Mare. Un copil de un an a murit după ce a fost externat deşi încă avea febră de 39 de grade.
De Redactia Observator la 12.01.2018, 17:38Acuzaţii grave aduse medicilor de la Spitalul de Urgenţă Satu Mare. Un copil de un an a murit după ce a fost externat deşi încă avea febră de 39 de grade. Când părinţii au vrut să se întoarcă la spital cu fiul lor, cei de la ambulanţă le-ar fi spus că n-au maşină de trimis. Să-şi găsească singuri.
Tatăl tocmai a aflat că fiul său este mort. Iar durerea i se transformă în revoltă împotriva medicilor. Acuză că cel mic a murit din cauza dezinteresului celor care trebuiau să-l trateze.
Copilul de un an şi şase luni a fost internat pentru a doua oară în 12 ore. Ajuns la spital de cu seară, i s-a dat drumul câteva ore mai târziu, deşi avea febră de 39 de grade.
Acasă, starea copilului s-a înrăutăţit. În jurul orei 3 dimineaţa, părinţii sunau din nou la ambulanţă. Tatăl spune că, iniţial, i s-a refuzat serviciul.
La cinci dimineaţa, copilul ajungea a doua oară la spital. Mătuşa lui spune că şi atunci medicii i-au asigurat că situaţia nu este gravă.
Situaţia s-a schimbat, însă, după câteva ore de la internare.
Medicii spun că motivul decesului şi o eventuală culpă medicală vor fi stabilite după autopsie. Între timp, familia copilului are deja propriul verdict. Copilul ar fi fost neglijat pentru că familia nu a dat bani la internare.