Antena LIVE

Curs valutar

Video

"E un copil. E tragic". A murit când își sărbătorea ziua de naștere. Fata de 16 ani din Ploiești le-a spus prietenilor că merge să se odihnească

Sfârşit tragic pentru o adolescentă de 16 ani, din Ploieşti. Tânăra a fost găsită moartă în camera sa, în timpul unei petreceri pe care o organizase pentru a-şi sărbători ziua de naştere. La un moment dat fata le-a spus prietenilor că merge să se odihnească, însă nu s-a mai întors. Invitaţii au găsit-o după minute bune inconştientă şi au sunat imediat după ajutor, însă eforturile medicilor de a o salva au fost în zadar Atenţie, urmează informaţii care vă pot afecta emoţional!

De la 17.10.2023, 09:08
WhatsApp
Vezi și:

Adolescenta urma să împlinească peste câteva zile 16 ani. A decis să organizeze în avans o petrecere de ziua ei. Şi-a invitat câţiva prieteni acasă, şi au petrecut până după mizeul nopţii. La un moment dat, fata le-ar fi spus că merge să se odihnească. A fost ultima dată când au mai văzut-o în viaţă.

Cristi Georgescu, reporter Observator: Surse din anchetă vorbesc despre faptul că în casa în care se aflau tinerii s-ar fi găsit mai multe sticle de băutură.

Maria Magdalena Rădulescu, purtător de cuvânt IPJ Prahova: La un moment dat minora s-a retras într-o altă cameră, iar ulterior prietenii acesteia au constatat că este inconştientă.

Fata a spus că merge să se odihnească, dar nu s-a mai trezit niciodată

Pe acelaşi subiect

Mama fetei, o profesoară de engleză din oraş, care nu a fost în apartament în timpul petrecerii, a ajuns într-un suflet acasă şi a sunat după ajutor.

Cătălina Mihăilă, asistent SAJ Prahova: Am continuat manevrele de resuscitare, timp de 60 de minute, dar acestea din păcate au avut un rezultat negativ.

Cristi Georgescu, reporter Observator: În ciuda manevrelor de resuscitare, care au durat aproape o oră, a fost constatat decesul tinerei. Pe trupul neînsuleţit, transportat la serviciul de medicină legală, nu au fost găsite urme de violenţă.

Vecinii o descriu pe tânără ca fiind o persoană cu mult bun simţ şi nu îşi pot explica cum s-a putut întâmpla tragedia.

Vecini: Îmi pare foarte rău. E un copil, e tânără, avea toată viaţa înainte. E tragic.

Deşi era supraponderală, surse din anchetă spun însă că tânăra nu era cunoscută cu afecțiuni medicale. Poliţiştii au întocmit în acest caz un dosar pentru ucidere din culpă.

Cristi Georgescu
adolescenta moarte ploiesti petrecere
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024