Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Era stresat cu soția". Un bătrân din Năvodari a aruncat pe geam cam tot ce avea prin casă, inclusiv televizorul

Pompierii constănțeni au intervenit, în această dimineață, pe o stradă din Năvodari, după un bărbat în vârstă de 70 de ani a decis să arunce de la geamul apartamentului său cam tot ce a găsit prin casă, inclusiv un televizor, cărți, casete sau CD-uri. Fratele și vecinii omului spun că gestul acestuia ar avea legătură cu soția bărbatului, care este bolnavă de ani de zile, iar de o săptămână se află la azil.

de Redactia Observator

la 24.10.2022 , 13:36

Lumea s-a adunat cu mic cu mare în fața blocului din strada Frunzelor, după ce un bărbat a decis să arunce pe geam tot felul de obiecte, inclusiv televizorul. Doar o minune a făcut ca nimeni să nu fie rănit. Într-un suflet a venit și fratele bărbatului, care spune că, cel mai probabil, la originea gestului nesăbuit este cumnata sa: "Am venit să văd ce s-a întâmplat. Fratele meu are soția bolnavă de ani de zile, o are pe la azil de vreo săptămână. Normal că îi vine pe dos și...cine știe ce...El așa ceva nu a mai făcut. Nu am auzit, nu am văzut".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Și vecinii spun același lucru, că bărbatul ar fi avut o cădere nervoasă, fiind stresat cu soția. "Vecinul a avut niște probleme. Soția i-a plecat la azil, pentru că bolnavă. Probabil că s-a supărat și a mai aruncat cu câte un televizor ...În rest, nu a făcut rău. Nu e cunoscut cu niciun fel de probleme. E normal, a muncit, acum era la pensie. De o săptămână era stresat cu soția și asta s-a întâmplat. Este om la locul lui, dar a avut o cădere nervoasă...cine știe. Nu poți să știi ce e în sufletul omului", a mărturist un vecin, vizibil afectat de incident.

Articolul continuă după reclamă

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar bărbatul a fost preluat de echipajele medicale. 

Poliția face cercetări în acest caz.

- Articol realizat cu ajutorul informațiilor și imaginilor obținute de reporterul Observator Andreea Filip - 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Faptele grave de corupţie nu ar trebui să se prescrie. Sunteţi de acord cu premierul Bolojan?
Observator » Evenimente » "Era stresat cu soția". Un bătrân din Năvodari a aruncat pe geam cam tot ce avea prin casă, inclusiv televizorul