Evanghelia găsită intactă în biserica din Topești, care s-a făcut scrum în Vinerea Mare
Pompierii care au participat la intervenția de stingere a incendiului izbucnit ieri la biserica din satul Topești, comuna Bârsești au avut parte de o minune, a anunţat ISU Vrancea.
De Cristian Ionescu la 01.05.2021, 21:59Biserica s-a făcut scrum, Evanghelia găsită intactă
Deși flăcările au distrus în totalitate biserica și bunurile aflate în interior, în mod miraculos, salvatorii au recuperat din scrum Evanghelia intactă, potrivit ISU Vrancea, care a publicat şi o fotografie. Nu se ştie cum a supravieţuit Evanghelia, având în vedere că biserica a ars din temelii.
Reamintim că biserica din satul Topești, județul Vrancea, a fost mistuită de flăcări în Vinerea Mare. La fața locului au intervenit pompierii cu mai multe autospeciale pentru lichidarea incendiului.
"A fost anunțat un incendiu la biserica din satulTopești, comuna Barsesti. Intervin 4 autospeciale de stingere si 1 ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Vidra, 2 autospeciale de stingere și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi din cadrul Detașamentului de Pompieri Focsani și SVSU Tulnici cu 1 autospecială de stingere", se arată într-un mesaj al ISU Vrancea.
Incendiul s-a manifestat generalizat la întreaga biserică, pe o suprafață de cca. 250 mp.