Filarmonica Banatului, spectacol în Peştera Româneşti din Munţii Poiana Ruscă
Filarmonica Banatului a interpretat partituri din Mozart şi Strauss într-un loc inedit. În Peştera Româneşti din Munţii Poiana Ruscă, acolo unde - de trei decenii şi jumătate - se organizează, an de an, astfel de spectacole.
De Redactia Observator la 28.10.2019, 17:41Filarmonica Banatului a interpretat partituri din Mozart şi Strauss într-un loc inedit. În Peştera Româneşti din Munţii Poiana Ruscă, acolo unde - de trei decenii şi jumătate - se organizează, an de an, astfel de spectacole. Intrarea a fost liberă, iar cei care nu s-au mişcat mai rapid, au ascultat concertul de afară.
Într-o acustică deosebită, printre pereţi de calcar, peste trei mii de oameni au îndurat frigul din dragoste pentru muzica simfonică.
În peştera Româneşti, indiferent de anotimp, temperaturile nu depăşesc 14 grade Celsius.
Radu Voinea, venit din Alba Iulia: Îmi place ceea ce văd, ceea ce simt, rezonanţa peşterii îţi dă chiar fiori. Un concert extraordinar de frumos.
Primul concert în peşteră a avut loc în urmă cu 35 de ani, iar de atunci organizatorii încearcă an de an să păstreze tradiţia.
Constantin Lupu - iniţiator proiect: Am visat muzică şi peşteră şi am zis aici. Fiecare concert care a urmat de 35 de ani toate sunt un vis adevărat. Un vis de necrezut.
Participant: Este excelent, am mai fost aici acum vreo 10 ani. Am fost vreo 100 de persoane.
Spectacolul este oferit de Filarmonica Banatul.
Ioan Garboni, director Filarmonica Banatul: Le îngheaţă mâinile, unii o să cânte cu mânuşi, cu degetele tăiate la mânuşi, e o provocare, dar este unică. În lume o să mai găsiţi peşteri cu muzică simfonică, dar este înregistrare, noi o facem live o dată pe an, atunci când liliecii şi-au terminat perioada de înmulţire şi nu îi deranjăm.
Pentru a ajunge la peşteră, spectatorii au fost nevoiţi să meargă o oră pe jos, prin pădure.
Intrarea la concert a fost liberă. Pentru că spaţiul din interiorul peşterii este limitat, nu toată lumea a reuşit să intre. Aşa că alte cateva sute de oameni au ascultat de afară.
De-a lungul timpului, în peştera Româneşti au mai cântat Orchestra Regală Daneză, Orchestra Universitară din Szeged, dar şi formaţiile Cargo şi Zdob si Zdub.