Filmul accidentului din Iași. Greșeala unei șoferițe de 21 de ani a dus la moartea unei femei de 54
Accident teribil în judeţul Iaşi. Trei maşini s-au ciocnit într-o intersecţie, după ce unul dintre şoferi nu s-a asigurat înainte de a intra pe drumul principal. O femeie de 54 de ani, aflată în dreapta şoferului vinovat, si-a pierdut viaţa.
De Redactia Observator la 18.11.2021, 22:39Acesta este momentul impactului dintre cele trei maşini, surprins de camera de supraveghere de pe marginea drumului judeţean care străbate comuna Mogoşeşti - Siret. Autoturismul care vine de pe drumul lateral este pur şi simplu spulberat în intersecţie de celelalte două.
Însă tragedia nu ar fi putut fi evitată. Cei doi şoferi de pe şoseaua principală aveau prioritate, iar maşina prinsă la mijloc nu a dat prioritate, ignorând indicatorul stop din intersecţie. O greşeală pentru care avea să plătească o femeie de 54 de ani, aflată pe scaunul din dreapta şoferului vinovat, o tânără de 21 de ani. Medicii nu au mai avut ce să facă pentru victimă.
Femeia care a intrat în stop cardiac, după accident, nu a putut fi salvată
Diana Cimpoeşu, coordonator UPU SMURD Iași: A fost descarcerată, s-au efectuat manevre de resuscitare, dar din păcate fără răspuns, fiind un stop din traumă. Alți cinci ocupanți ai acestor autoturisme au fost preluați, evaluați și duși catre UPU Pașcani.
- Accident mortal în Mogoșești-Siret. O femeie a murit după ce o șoferiță de 21 de ani a intrat pe un drum...
- Accident grav în Bistrița-Năsăud, o cisternă cu motorină s-a izbit de un autocar cu pasageri. Un bărbat a murit
- ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu trei morți din Constanța. Urmele de frânare au peste 200 de metri
Ceilalţi pasageri din maşina condusă de femeia de 21 de ani au scăpat cu răni uşoare, inclusiv o fetiţă de 2 ani. Poliţiştii încearcă să înţeleagă de ce nu s-a asigurat.
Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iași: Cei trei conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvărşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
România este țara cu cele mai multe accidente rutiere din Uniunea Europeană. Anul trecut au avut loc aproape 23 de mii, dintre care mai bine de 6.200 au fost accidente grave.