Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
O joacă între copii s-a sfârşit teribil în Maramureş. Un copil de 11 ani a fost călcat de TIR la câţiva paşi de şcoală. Băiatul a vrut să se ferească de un coleg care îl stropea cu apă şi pentru că în zonă nu există trotuar a ajuns direct sub roţile maşinii de mare tonaj. Medicii din Baia Mare fac eforturi pentru a-l ţine în viaţă.
De Simona Vasiac la 08.11.2024, 19:13Accidentul înfiorător a avut loc la 50 de metri de şcoala generală din localitatea Mara. Ionuţ abia terminase orele şi se îndrepta spre casă însoţit de câţiva colegi. La un moment dat copiii au început, în joacă, să se stropească cu apă. Când a încercat să se ferească, băiatul de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR.
Filmul teribilului accident din Maramureş
Zona este una periculoasă pentru zecile de elevi care învaţă la şcoala generală. Drumul Naţional care taie localitatea este intens circulat, inclusiv de vehicule de mare tonaj. Pe partea cu şcoala nu există trotuar, iar o clipă de neatenţie poate fi fatală.
"Au sunat frânele tare la maşină şi copilul era jos, iar geanta acolo la podeţ, mai sus", a declarat un martor.
Urmele de pe asfalt arată că şoferul de 30 de ani a încercat pe cât posibil să evite impactul însă nu a reuşit. Copilul a fost grav rănit şi dus în comă la spitalul din Baia Mare. Medicii sunt reţinuţi cu privire la şansele de supravieţuire.
"Este la noi, sedat, intubat. Are un traumatism cerebral acut. Îl investigăm imagistic şi sperăm să vă putem da veşti bune după toate investigaţiile şi intervenţiile", a declarat Oros Alexandru - directorul Spitalului Judeţean Baia Mare.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. "Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului rutier", a declarat Anca Pop, purtător de cuvânt IPJ Maramureș.
Un accident aproape tras la indigo a avut loc la inceputul lunii septembrie şi în Braşov. Un copil de 11 ani a murit după ce a fost călcat de TIR pe marginea străzii în timp ce se întorcea de la şcoală. După tragedie oamenii din Cristian au cerut ca drumul să fie marcat corespunzător. România este țara europeană cu cei mai mulți copii uciși în accidente rutiere. Peste 100 își pierd viața anual, iar aproape 500 sunt răniți grav.