Grav accident pe DN1, în apropiere de Cisnădie. Cel puțin 5 victime
Cinci persoane au fost rănite într-un accident în care au fost implicate două mașini, care a avut loc pe DN 1.
De Redactia Observator la 11.11.2017, 20:13- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Cinci persoane au fost rănite într-un accident în care au fost implicate două mașini, care a avut loc pe DN 1, la intersecția cu drumul spre orașul Cisnădie, potrivit Poliției și reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu
Printre răniți se află și doi copii — de cinci și opt ani.
Două ambulanțe și un echipaj de la SMURD au ajuns la locul accidentului. Copiii și adulții prezintă escoriații și au făcut atac de panică, fiind transportați la spitalele din municipiul Sibiu, susțin sursele citate.
Poliția a anunțat că traficul este îngreunat pe DN1, pe sensul dinspre Sibiu spre Veștem.
Accidentul s-ar fi produs din cauza neacordării de prioritate, potrivit Poliției.
Sursa: Agerpres