Incendiu violent în Covasna. Cinci case au ars din temelii. 19 persoane, printre care şi trei copii, au fost evacuate
Cinci case au ars complet, iar alte trei au rămas fără acoperiş, în urma unui incendiu izbucnit duminică în localitatea Comandău, din judeţul Covasna. 19 persoane, inclusiv copii, au fost evacuate.
De Ovidiu Cojocaru la 23.01.2022, 15:23Pentru că locuinţele erau lipite între ele, incendiul s-a extins cu repeziciune fiind afectate mai multe gospodării. La fata locului au intervenit pentru stingerea incendiului patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, 14 subofițeri și un voluntar din cadrul Detașamentului Sfântu Gheorghe și Secției Târgu Secuiesc, SVSU Comandău și SVSU Covasna.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 600 mp, fiind afectate 8 case, dintre care 5 au ars complet, în timp ce la celelalte trei a fost afectat nivelul acoperișului. Potrivit reporterului Observator, Claudiu Loghin, în casele afectate de incendiu locuiau 19 persoane, dintre care 3 minori cu vârste de 1 an, 6 ani și 17 ani. Din cele 19 persoane, 2 vor fi cazate la Parohia Reformată, iar celelalte 17 la rude.