Italianul fugit în România după ce și-a ucis prietenul din copilărie a încercat să evadeze în timpul extrădării
Michael Alessandrini, italianul acuzat de crimă și fugit din țara sa în România după ce și-ar fi ucis prietenul din copilărie, a ajuns ieri în Peninsulă. În timpul extrădării sale, însă, tânărul de 30 de ani a lovit un polițist și a încercat să evadeze în drum spre Aeroportul Otopeni.
De Bogdan Dinu la 17.03.2023, 17:32Italianul a încercat să evadeze chiar înainte de extrădare, atunci când polițiștii îl aduceau pe Aeroportul Otopeni pentru a fi repatriat în Italia. Bărbatul le ceruse agenților să meargă la baie, moment când a încercat să fugă de aceștia. Nu i-a reușit, însă.
Și cu doar câteva ore înainte de acest incident, același bărbat a lovit cu pumnul un polițist, în arestul IPJ Timiș, în momentul în care agentul a deschis ușa celulei. Italianul se află acum în custodia autorităților din Italia, fiind judecat pentru crimă, după ce și-a ucis prietenul din copilărie cu 13 lovituri de cuțit. Bărbatul riscă să stea în închisoare până la 25 de ani, atât cât prevede legea din Italia pentru infracțiunea de omor.
Italianul a fost arestat în timpul unui control de rutină
Reamintim că Michael Alessandrini, din Pesaro, în vârstă de 30 de ani, era căutat din 20 februarie, în cazul uciderii lui Pierpaolo Panzieri. Când a fost prins în România, în posesia sa au fost descoperite un telefon mobil, ce prezenta urme de culoare brun-roșcat și un cuțit, posibil arma crimei.
- Italianul prins în România după ce și-ar fi înjunghiat prietenul de 13 ori va fi extrădat. Polițiștii au...
- Primele imagini cu Alessandrini, criminalul italian prins în România. A recunoscut că și-a ucis prietenul și că...
- Presupus criminal în Italia, arestat în România. Tânărul și-ar fi ucis prietenul din copilărie cu 13 lovituri...
"Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 20 spre 21 februarie a.c., în urma unui conflict spontan care ar fi avut loc în Pesaro, Italia, bănuitul ar fi aplicat mai multe lovituri de cuțit victimei sale, apoi ar fi părăsit teritoriul Italiei pe direcția Slovenia – Ungaria – România. Cetățeanul italian a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în baza mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene, fiind dispusă reținerea sa, pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, 23 februarie, acesta va fi prezentat unui judecător din cadrul Curții de Apel Timișoara, cu propunere de arestare provizorie, în vederea extrădării", a transmis în 23 februarie, Poliția Română.
Alessandrini a fost arestat în România în urma unui control de rutină al poliției rutiere, deși, potrivit unor surse din anchetă, polițiștii români nu aveau încă un mandat de arestare în mână și așteptau actul din Italia pentru a oficializa măsura preventivă, scrie Il Messaggero. După crimă, acesta a fugit cu un Renault Clio vechi și 500 de euro luați de la bunica sa spre România.