Jurnalul ţinut de bărbatul care a ucis 5 oameni în Bascov. A decis să îşi omoare familia, după ce a aflat că vrea să îl interneze
Noi detalii teribile în cazul celor cinci crime din Argeş. Bărbatul de 53 de ani, care suferă de o boală psihică, ar fi premeditat totul pentru a nu fi internat de familie. A ţinut chiar un jurnal în care şi-a notat gândurile şocante. Diagnosticat de aproape 20 de ani, bărbatul i-ar fi convins pe medici că este un pacient liniştit. Atenţie, urmează informaţii cu un puternic impact emoţional.
De Bogdan Dinu la 10.08.2022, 20:04El ar fi presupusul călău al celor doi fraţi, părinţilor şi al nepoatei de numai cinci ani. De 24 de ore, anchetatorii refac puzzle-ul ororilor de la Bascov. Individul de 53 de ani ar fi premeditat cele cinci crime. Ar fi aflat că familia vrea să-l interneze, iar vestea i-ar fi întunecat minţile. Înainte să le ia viaţa rudelor, în mod brutal, ar fi ţinut un jurnal minuţios al atrocităţilor pe care urma să le facă.
Şi-a măcelărit familia din răzbunare
Procuror Laurentiu Palaghia: Modul în care a fost detaliat de dumnealui săvărşirea infracţiunii denotă o planificare minuţioasă, cu măsuri de precauţie, în aşa fel încât să nu existe niciun impediment în ducerea la bun sfârşit a intenţiei.
Bărbatul ar fi urmat un scenariu de groază. Seria nenorocirilor a început cu o noapte înainte de descoperirea şocantă. Primul pe care l-ar fi atacat ar fi fost fratele său. Aşa s-ar fi asigurat că nimeni nu-i va opune rezistenţă. Părinţii au căzut apoi pradă furiei terbile. Iar dimineaţa următoare, şi-a urmărit cumnatul să plece de acasă şi s-ar fi dus în casa surorii. Le-a lovit fără milă pe femeie şi pe nepoata de doar cinci ani. Rănile victimelor i-au lăsat fără cuvinte inclusiv pe medici.
- Detaliile din jurnalul criminalului din Bascov care ar putea să îl trimită în spatele gratiilor, dacă se...
- Prima mărturisire făcută de bărbatul care şi-a găsit familia măcelărită la Bascov: "Nu am cuvinte să...
- Detalii înfiorătoare despre crima multiplă din Bascov: Cele cinci victime au fost ucise cu pietre, în două...
- Filmul crimei multiple din Bascov: 5 oameni au murit măcelăriţi sub ploaia de lovituri a unui bărbat bolnav...
Dan Manu, medic-şef Serviciu Medicină legală Argeş: Ceea ce am văzut în această după-amiază, nu am văzut de zeci de ani de când sunt medic legist. Este ceva inimaginabil. Este şocant că în zilele noastre o persoană în stare de libertate, cu o tulburare psihică, a putut să facă aceste gesturi. Eu cred că toţi cinci au fost surprinşi.
Cumnatul ucigaşului, cadru militar la Spitalul Militar din Pitești şi cel care şi-a găsit întreaga familie fără suflare, e în stare de şoc. "Vă daţi seama cum mă simt! Nu am cuvinte să descriu starea în care sunt în momentul de faţă!"
Bogdan Dinu, reporter Observator: În faţa anchetatorilor, individul ar fi povestit extrem de lucid, cu lux de amănunte, tot firul scenelor sângeroase care s-au petrecut în aceste două case.
Procuror Laurentiu Palaghia: Să ştiţi că nici eu, nici colegii din poliţie nu s-au mai confruntat TAIE cu un asemnea caz.
Presupusul călău fusese diagnosticat încă din 2004 cu schizofrenie paranoidă. Certificatul de handicap era permanent, iar de atunci n-ar mai fi fost nevoie să treacă prin nicio comisie medicală. Medicul curant n-a bănuit nicio clipă cât de subţire este linia pe care pacientul său avea să o depăşească. Anchetatorii bănuiesc că individul nu şi-ar mai fi luat în ultima vreme pastilele.
Dr Eugen Smeureanu, medicul curant: A fost ca un fel de furtună pe cer senin. Pentru mine este inexplicabil. Familia era mulţumită că poate să stea acasă, că poate să coabioteze toată familia. Tatăl lui era foarte devotat îngrijirii lui.
Victoria Irimia, medicul sef de clinică: Lua un tratament de ultimă generaţie, tratament la care reacţiona perfect, fără nicun fel de efect secundar. El era un om foarte paşnic, pe care noi l-am interpretat de la început ca un om slab, astenic şi anxios, temător.
Însă, ieri a demonstrat contrariul. Şi a arătat cât de fragil este sistemul medical când vine vorba de supravegherea unor astfel de pacienţi.
Unchiul soțului supraviețuitor: Are probleme de când era la liceu, din clasa a 11a. Stătea în camera lui, nu ieşea.
Localnic: Oameni cu asemenea boli ar trebui ţinuţi lângă noi, dar supravegheaţi. E ceva de groază.
Întreaga comunitate din Bascov este înmărmurită.
Locanici: Suntem şocaţi şi noi şi tot satul.
- Îl mai vedeam seara câteodată, mergea pe stradă pe aici. n-am auzit să fi spus vreodată că s-au certat sau ceva.
Gheorghe Stancu, primar Bascov: Era dintr-o familie bună. el ieşea mai rar din casă, niciodată nici la poliţie, nici la primărie n-am avut reclamaţii. Era conştient şi lucid.
Fetiţa de cinci ani, victimă a furiei îngrozitoare a unchiului său, era pasionată de tenis. Ieri, antrenorul şi colegii o aşteptau la cursuri.
Gabriel Săndulescu, antrenor tenis: Aseară la 7 era aşteptată de colegii ei. Sărea în evidenţă prin multe lucruri. era foarte docilă, foarte receptivă, nu lipsea la niciun antrenament. tatăl ei o însoţea în permanenţă.
Presupusul criminal a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să ajungă în faţa unei comisii pentru o expertiză psihiatrică. Medicii trebuie să stabilească dacă avea discernământ în momentul masacrului.