"Leşină oamenii pe capete". Trenul groazei, de la Mangalia la Bucureşti. Pasagerii au îndurat temperaturi de 60 de grade în vagoanele fără aer condiţionat
Cursă infernală cu trenul, de la Mangalia la Bucureşti. Zeci de pasageri s-au plâns, ieri, că au îndurat temperaturi de 60 de grade în vagoanele fără aer condiţionat şi cu geamurile sigilate. Mai multe persoane au leşinat, iar aerul irespirabil a fost aproape fatal pentru un călător, care a fost scos din tren de medici, cu targa. Trenul a ajuns cu o oră şi jumătate întârziere la Bucureşti, iar călătorii spun că vor să dea CFR în judecată.
De Redactia Observator la 21.08.2022, 09:10Trenul care a plecat din Mangalia cu destinaţia Bucureşti era plin cu sute de călători, printre care şi copii. Pentru că aerul condiţionat nu funcţiona, iar geamurile nu puteau fi deschise, aerul a devenit în scurt timp sufocant.
Uite, domnule, cum este copilul acesta! Nu mai poate!
Aerul condiţionat dat la minim. Sunt şaizeci de grade.
Mai multor persoane, inclusiv copiilor, li s-a făcut rău din cauza căldurii, spun pasagerii. Trenul a oprit la Constanţa, iar oamenii au chemat poliţia.
- Sute de navetişti din Târgovişte merg zilnic la o temperatură de peste 35 de grade. Soluţia CFR: a dublat...
- Trenul în care sute de navetişti se înghesuie în condiţii cumplite, aproape sufocaţi. Soluţia găsită de CFR...
- "Săgeata albastră" circulă cu întârziere. Vagoanele sunt extrem de aglomerate, iar aerul irespirabil. Reacţia...
A venit poliţia, leşină oamenii pe capete.
A venit poliţia, a venit Salvarea. Nu urcă înăuntru, în tren, unde sunt cincizeci de grade.
Şi noi stăm şi murim aici.
Coşmarul a continuat şi după ce trenul a plecat din Gara Constanţa. La Ciulniţa, o persoană a fost scoasă din tren pe targă.
La Ciulniţa un domn a făcut infarct. Deci a făcut infarct, nu se poate. Oamenii leşinau pe capete!
Fără aer, fără aer. Am murit acolo, au leșinat
Trenul a ajuns cu o oră şi jumătate întârziere la Bucureşti. Pasagerii sunt revoltaţi şi spun că se gândesc, inclusiv, să dea CFR în judecată.
Fără aer, fără aer. Am murit acolo, au leșinat.
În Constanta salvare luată, Ciulnita salvare oameni care au lesinat intre curse. Nu se pate asa ceva.
Nu a funcționat deloc. Sub orice critică ne-au ținut. Am chemat si poliția, nimeni nu a vrut să ne ajute.
Unii călători au fost mai norocoşi.
La noi am avut aer condiționat, cel puțin la clasa întâi am avut aer și a fost ok.
Probleme au fost, ieri, şi în trenul care circula dinspre Craiova spre Bucureşti. Pasagerii s-au plâns de aceeaşi problemă: lipsa aerului condiţionat şi aerul sufocant.