Antena LIVE

Curs valutar

Video

Linia roșie trasată de Marcel Ciolacu, după negocierile cu protestatarii. Măsura la care Guvernul nu renunță sub nicio formă

Protestul fermierilor și transportatorilor se extinde în toată ţara. În jurul orei 13 s-a încheiat întâlnirea dintre premierul Marcel Ciolacu şi miniştrii Transporturilor, Agriculturii, Finanţelor şi de Interne. Oficialii spun că sunt deschişi să rezolve această situaţie, atât cât le permite bugetul. Fermierii şi transportatorii cer, în continuare, tarife RCA mai mici şi controale mai rapide la vămi.

De la 15.01.2024, 14:09

"La întâlnirea de azi, care a avut loc aici la Palatul Victoria, premierul a cerut urgentarea elaborării actelor normative care să rezolve o parte dintre revendicările și problemele semnalate de fermieri de transportatori. Aceste proiecte reprezintă o prioritate a Guvernului și vor fi adoptate de urgență în următoarele ședințe. Premierul a trasat și o linie roșie în acest caz - măsurile care țin de reducerea evaziunii fiscale. Nu vor exista modificări în acest sens, spunea premierul Marcel Ciolacu. De altfel, pentru unele dintre revendicările protestatarilor este nevoie și de discuții la Bruxelles, pentru că protestatarii au cerut introducerea unor facilități fiscale pe care România s-a angajat să le elimine prin Planul Național de Redresare și Reziliență. De altfel, Guvernul nu este de acord nici cu solicitarea transportatorilor de a crește toleranța la cântar, practic de a depăși greutatea încărcăturii cu 15-20 de proceste. Continuă negocierile, iar astăzi ar putea avea o nouă întâlnire între aceștia și reprezentanții Autorității pentru Supraveghere Financiară. Rămâne de văzut ce decizii vor fi luate", a transmis reporterul Observator Florentina Lazăr.

A șasea zi de proteste în România. Niciun acord definitiv cu fermierii și transportatorii

Continuă protestele transportatorilor şi fermierilor pentru a şasea zi la rând, după ce negocierile din weekend au eşuat. Reprezentanţii guvernului spun că revendicările protestatarilor sunt acceptabile însă deciziile nu pot fi luate fără consultarea Comisiei Europene. Între timp creşte tensiunea. Polițiștii au deschis 24 de dosare penale pentru instigare publică pe numele unor protestatari. Premierul a cerut urgentarea elaborării actelor normative care să rezolve problemele revendicate.

Mii de camioane şi utilaje agricole au înconjurat şi azi Bucureştiul şi au aglomerat centurile ocolitoare ale marilor oraşe. De data aceasta, fără incidente cu poliţiştii şi jandarmii.  Reprezentanții protestatarilor, cei care au fost zilele trecute la negocieri la Guvern, spun că astăzi nu vor mai merge să stea de vorbă cu reprezentanții executivului până când, în țară, abuzurile, așa cum le numesc ei, ale polițiștilor și jandarmilor nu vor înceta la adresa oamenilor care au ieșit să protesteze.

Pe acelaşi subiect

Ce revendicări au transportatorii și fermierii care protestează

1. Plafonarea RCA la 5.000 de lei la B 0 şi posibilitatea suspendării acoperirii poliţelor (RCA/CMR/casco) când un camion nu este în uz şi prelungirea automată a valabilităţii.

2. Scurtarea timpilor de trecere a frontierei prin modificarea OG 43 şi respectarea Regulamentului European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor şi dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere)

- Reintroducerea toleranţelor la depăşirile de greutate/gabarit, aşa cum prevăd şi normele europene şi evitarea dublei taxări

- Mutarea controlelor rovinietei, cântarului şi al măsurării gabaritului pe teritoriul naţional/la cel puţin 15 km de punctul de trecere a frontierei, respectând astfel şi Regulamentul European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor şi dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere)

3. Alocaţii de cazare/alocaţii de hrană

 - Acordarea alocaţiei de cazare neimpozabilă de 265 lei/zi pentru salariaţii bugetari să se acorde şi angajaţilor din privat, fără documente justificative.

- Introducerea unei alocaţii de hrană pentru lucrătorii detaşaţi, neimpozabilă, în valoare de 40 EUR/zi, care să se adauge la plafonul maxim de 87,5 EUR/zi în limita căruia se poate acorda indemnizaţia de detaşare

4. Reglementarea unui mediu de concurenţă loială în transporturi:

- Reglementarea unei legi anti-dumping prin care se pedepseşte prestarea unui serviciu la un tarif care nu acoperă costurile implicate (poate fi aplicată la nivelul întregii economii pentru interzicerea activităţii economice sub costuri). Impunerea unui tarif minim de referinţă.

- Obligaţia plăţii timpilor de aşteptare a camioanelor la încărcare/descărcare care depăşesc 2 ore

- Obligaţia plăţii serviciului prestat de şofer de încărcare/descărcare a mărfii în/din camion sau interzicerea acestui serviciu 

- Obligativitatea expeditorilor de a prezenta la licenţiere o asigurare de risc financiar sau orice altă formă de garanţie bancară în limita căreia poate încheia tranzacţia

- Responsabilizarea beneficiarului mărfii, care a asigurat încărcarea camionului, în cazul în care la cântar se constată altă greutate decât în documente

5. Posibilitatea recuperării unui procent din acciza la combustibil pentru firmele de transport

6. Controlul camioanelor ucrainene pe teritoriul României în egală măsură cu al celor româneşti. Rezolvarea problemelor de acces în Portul Constanţa care au devenit din ce mai acute de când sunt atât de multe camioane ucrainene care intră zilnic în port.

Florentina Lazăr

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme. ...

protest agricultori fermieri guvern marcel ciolacu negocieri
Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Cele două orașe din România care nu se suportă deloc. Nici nu vor să audă...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Patru ZODII vor încheia această lună în forță. Nativii acestora au parte de...
Gandul
Publicat 20.09.2024
Mesajul operațiunii anti-Hezbollah: „oriunde crezi că ești în siguranță,...
Adevărul
Publicat 20.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 21 septembrie 2024. Gemenii trebuie să se desprindă de...
CaTine
Publicat 20.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Dispozitivul Neuralink care ar putea reda vederea oamenilor, chiar dacă și-au...
Useit
Publicat 20.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
„Colonelul zis «Tigrul» s-a îmbătat și a trimis zeci de oameni la moarte,...
libertatea.ro
Publicat 20.09.2024
Christina Aguilera sărbătorește 25 de ani de la debutul primului ei album cu o...
ZU
Publicat 20.09.2024
Ruladă cu gem de căpșuni. Un desert simplu, delicios și aspectuos
Hello taste
Publicat 20.09.2024
13 lucruri pe care trebuie să le știi despre pielea bebelușului tău
Deparinti
Publicat 20.09.2024
Cum se derulează lucrările la Autostrada București-Brașov. Cătălin Drulă,...
ziare.com
Publicat 20.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Ce include o dietă sănătoasă. Alimentele de care ai nevoie în fiecare...
Medicool
Publicat 20.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024