Locul în care românii se strâng pentru a sparge sticle sau electrocasnice. Cât costă o "şedinţă" antistres
Ca să scape de stresul de zi cu zi, unii români apelează la terapia prin distrugere! Ce înseamnă asta? Într-un mediu controlat şi sigur, sparg tot ce găsesc - de la electrocasnice, la sticle şi alte obiecte. Bineînţeles, contra cost. Cine nu vrea să dea cu bâta, are o alternativă: camera de ţipat, recomandată şi ea de terapeuţi.
De Ingrid Tîrziu la 07.01.2024, 20:29O astfel de sesiune de spargeri porneşte de la 50 de lei şi poate ajunge la câteva sute, în funcţie de camera pe care vrei să ţi-o alegi şi de activităţile pe care le faci aici. E o modalitate bună antistres, dar şi o bucurie atunci când vii cu prietenii. Cei care încearcă o astfel de experienţă spun că revin ori de câte ori au ocazia.
Psihologii recomandă şi terapia prin ţipat
"Având în vedere că în România nu se pune foarte mult accent pe starea psihică a omului, tocmai din cauza asta am deschis aşa ceva pentru ca lumea să se poată destresa în siguranţă. De exemplu, fiecare persoană primeşte 20 de sticle, ulterior, se adaugă extra sticle pentru un preţ micuţ", a declarat Aidan Saban, proprietarul unei astfel de afaceri. "Am lucrat în foarte multe domenii şi la un moment dat simţi nevoia să ţipi la cineva. Psihologic vorbind, nu mi se pare ok să-ţi verşi stresul pe altcineva, aşa că această cameră pentru ţipat mi se pare o idee foarte bună. Te eliberează foarte mult", a declarat Eliza.
Psihologii recomandă terapia prin ţipat atât adulţilor, cât şi copiilor. "Descărcarea este atât de intensă, încât după experienţă începe să lucreze cu el. Să se întoarcă la starea aia de bine. În zilele noastre, mai ales în mediul urban, şi pentru copii viaţa a devenit provocatoare", a declarat Raluca Tiţa, psiholog. O astfel de activitate nu este doar un exerciţiu mental, ci şi unul fizic. Câteva minute de mânuit bâta ne poate ajuta să ardem câteva zeci sau chiar sute de calorii.