Luna ianuarie 2018, cea mai caldă din istoria ANM! Climatologii explică de ce avem temperaturi de primăvară, în plin sezon de iarnă
Luna ianuarie 2018 a fost cea mai caldă din istoria Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Declaraţia aparţine climatologului-şef al ANM, Roxana Bojariu.
De Redactia Observator la 07.02.2018, 09:02Luna ianuarie 2018 a fost cea mai caldă din istoria Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Declaraţia aparţine climatologului-şef al ANM, Roxana Bojariu.
Specialistul a explicat şi de ce avem temperaturi de primăvară, de peste 20 de grade Celsius, în plin sezon de iarnă.
Potrivit lui Bojariu, este un efect direct al încălzirii globale, iar consecinţele pot fi dezastroase: răspândirea unor forme de gripă agresive, dar şi în posibila compromitere a culturilor agricole.
Roxana Bojariu spune că au fost ierni cu temperaturi ridicate, dar este pentru prima dată când căldura persistă atât de mult.
Luna ianuarie 2018, anunţă climatologul, a fost cea mai caldă din istoria Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
"Au mai fost ani în care s-au doborât recorduri, dar ceea ce deosebește acest an este perioada mare în care am avut temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit. Vă pot spune că pentru luna ianuarie care abia s-a încheiat avem deja bilanțul.
Luna ianuarie 2018 este cu peste două grade mai cladă decât media lunilor ianuarie din intervalul de referință 1981-2010. Şi cu peste trei grade mai caldă decât media lunilor ianuarie din intervalul mai vechi 1961-1990", a declarat climatologul, potrivit libertatea.ro.
Primăvara peste România, mai devreme ca niciodată
Începutul lunii februarie a adus temperaturi care au depăşit chiar şi cu douăsprezece grade media normală din această perioadă, România trecând printr-unul dintre cele mai călduroase începuturi de februarie din istoria recentă.
Pe data de 3 februarie, la Bechet, s-au înregistrat 21 de grade Celsius. Dacă temperatura ar fi ajuns la 25 de grade, atunci ar fi fost considerată o zi de vară.
Iar vremea de primăvară nu se grăbeşte să lase loc temperaturilor negative.
Calendaristic, suntem abia la începutul ultimei luni de iarnă, însă vremea de afară te duce cu gândul la o primăvară timpurie. Iar temperaturile vor fi pe măsură.
Din cauza temperaturilor ridicate, dar şi a precipitaţiilor, în zonele muntoase există risc de inundaţii, iar în masivele Făgăraş şi Bucegi, la peste 1800 de metri, există risc ridicat de avalanşă.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și