"M-am băgat să-mi apăr copiii". Om de afaceri din Iaşi, bătut cu bestialitate în faţa fiicei şi fiului său, de patru indivizi, după ce au ieşit dintr-un club
Snopit în bătaie în faţa copiilor! Un cunoscut om de afaceri din Iaşi a fost lăsat inconştient la ieşirea dintr-un club din oraş. Bărbatul a fost lovit cu pumnii şi cu picioarele de patru indivizi, în timp ce fata lui era bătută de două femei. Omul a ajuns la spital cu răni grave şi traumatisme cerebrale.
De Clara Mihociu la 10.04.2023, 19:48La doar câţiva paşi de copiii lui, bărbatul de 47 de ani este călcat în picioare de patru indivizi până când rămâne inconştient. Conflictul a izbucnit la ieşirea dintr-un club, unde bărbatul a sărbătorit împreună cu familia onomastica fiicei.
A sărit să îşi apere copiii
Florentina Corneliu, fata bărbatului bătut: Cei patru ne-au strigat şi ne-au întrebat de ce ne uităm aşa la ei şi de ce râdem de ei. Am încercat să le explicăm că nu râdeam de ei.
Cornel Ețcu, bărbatul bătut: Şi deodată au început să-mi lovească copiii, fata cu pumnii în faţă. Şi eu m-am băgat să-mi apăr copiii. Şi au tăbărât toţi pe mine, m-au pus jos şi au început să mă lovească cu picioarele, cu pumnii. Cu aşa o violenţă, deci eram căzut jos şi-mi dădeau cu picioarele să mă omoare, vă daţi seama.
- Om de afaceri din Iași, pus la pământ și călcat în picioare în fața unui club. "Așa e românul, stă pe...
- "Pe cine lovești tu, mă, nesimțitule?" Șeful de la Situații de Urgență din Sascut, bătut de un viceprimar,...
- Adolescentă de 15 ani, bătută cu brutalitate de 3 colege. Au lovit-o cu pumnii și picioarele, în plină stradă,...
Florentina Corneliu, fata bărbatului bătut: La un moment dat, un bărbat l-a pocnit pe fratele meu cu pumnul în faţă. Tatăl meu a încercat să-i ia apărarea, s-a băgat în faţa lui. Moment în care a fost şi el lovit. Una dintre femei a sărit să mă lovească pe mine, după care a venit altă femeie şi m-au luat amândouă. M-au lipit de perete. Mă forţau să mă uit la tatăl meu cum îşi ia picioare şi pumni în cap.
Mai mulţi oameni au asistat nepăsători la bătaie.
Cornel Ețcu, bărbatul bătut: N-a intervenit nimeni şi nici bodyguardul de la club. Nimeni. Se uitau şi n-a intervenit niciunul.
Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iaşi: Poliţiştii din cadrul secţiei 3 Poliţia Urbană Iaşi au fost sesizaţi prin apeluri de urgenţă 112 cu privire la un conflict spontan care a avut loc în apropierea unui bloc din municipiul Iaşi, două persoane fiind agresate.
Patru bărbaţi şi două femei au fost identificaţi printre agresori şi sunt acum cercetaţi pentru infracţiunile de lovire şi alte violenţe.