Momentul când un copil de 9 ani provoacă un incendiu într-un bloc din Tecuci. Nu s-a lăsat până nu a aprins căruciorul de pe hol
Un băiat de nouă ani a fost căutat de poliţişti aproape 24 de după ce a dat foc unui cărcucior în scara blocului. Copilul din Tecuci a premeditat totul. A venit pregătit cu o cutie de chibrituri şi fără să îl vadă nimeni, a încercat de mai multe ori să aprindă căruciorul.
De Redactia Observator la 17.10.2023, 12:12După ce a dus la bun sfârşit isprava, minorul a ieşit bucuros din bloc. Imaginile au fost suprinse de camerele de supraveghere. În mai puţin de trei minute focul s-a extins şi la panoul electric de lângă, iar scara blocului s-a inundat cu fum. A fost nevoie de intervenţia salvatorilor care au evacuat oamenii cu scara. Anchetatorii au deschis un dosar penal, iar băiatul şi mama lui au fost duşi la sediul Poliţiei. În continuare se fac cercetări pentru a se afla cauza acestei acţiuni.
Băiatul a fost surprins în timp ce dă foc unui cărucior
Incendiul din blocul de locuinţe din municipiul Tecuci, care a avut loc luni, ar fi fost provocat cu intenţie de un minor de 9 ani, care ar fi incendiat un cărucior pentru transportul copiilor, informează marţi ISU Galaţi.
Poliţia municipiului Tecuci a fost sesizată telefonic la 112, luni, cu privire la faptul că într-o scară a unui bloc de locuinţe situat pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, a izbucnit un incendiu.
- Doi bătrâni din Botoșani au rămas fără agoniseala de-o viață, după ce un incendiu puternic le-a făcut scrum...
- Un camion a lovit un panou publicitar și a luat foc, într-o benzinărie din Timiș
- "Maraton" de infracţiuni, la Carei: un bărbat a vrut să bifeze cât mai multe rele într-o singură zi. După a...
Poliţiştii care au ajuns în scurt timp la faţa locului au asigurat un perimetru de siguranţă pe timpul intervenţiei echipelor de pompieri care au lichidat incendiul. "Toate persoanele care locuiesc în acest bloc au fost evacuate şi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, incendiul soldându-se cu pagube materiale, respectiv distrugerea panoului electric şi a unei uşi de acces la subsolul blocului, precum şi alte bunuri aflate pe coridor. În urma cercetărilor efectuate, precum şi a vizionării unei înregistrări video de la o cameră de supraveghere aflată la parterul blocului, s-a stabilit că incendiul ar fi fost provocat cu intenţie de un minor, care ar fi incendiat un cărucior pentru transportul copiilor aflat pe coridor", potrivit ISU Galaţi.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de distrugere prin incendiere, iar marţi dimineaţă poliţiştii au identificat minorul care apare în înregistrarea video, fiind vorba despre un copil, de 9 ani, cu domiciliul în municipiul Tecuci.
"Acesta a fost condus împreună cu mama sa la sediul Poliţiei Municipiului Tecuci, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc acest incident şi pentru luarea măsurilor legale", precizează ISU Galaţi.