Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Momentul în care un polițist din Galați lovește violent cu mașina un pieton, pe trecere: "Se circulă într-un hal fără de hal"

E anchetă la Poliţia din Galaţi, după ce un agent aflat în timpul serviciului a lovit pe trecerea de pietoni un bărbat în vârstă de 55 de ani. Victima s-a asigurat înainte să traverseze, însă poliţistul care conducea a ieşit cu viteză din curbă şi nu l-a observat la timp. Agentul are permisul suspendat până la finalizarea cercetărilor penale. 

de Adrian Obreja

la 26.07.2024 , 20:11

Accidentul a avut loc în comuna Cudalbi din Galaţi, pe o trecere de pietoni marcată cu roşu - semn că zona e periculoasă. Pe imaginile de pe camera de supraveghere se vede că autospeciala vine cu viteză dintr-o curbă şi îl spulberă pe bărbatul de 55 de ani de pe zebră. 

Agentul care se afla la volan nu ar fi văzut pietonul la timp şi nu a mai apucat să frâneze. Poliţiştii nu erau în misiune, astfel că autospeciala circula fără semnalele acustice și luminoase pornite, lucru ce i-ar fi putut atrage atenţia pietonului. 

"Poliţistul care conducea autospeciala se afla în timpul serviciului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost zero. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a declarat Felicia Tudoran, purtător de cuvânt IPJ Galaţi.

Articolul continuă după reclamă

Pietonul, grav rănit, a fost dus la Spitalul de Urgenţă din Galaţi cu elicopterul. În timpul zborului, însă, starea lui s-a înrăutăţit. 

"Pe timpul zborului, pacientul a intrat în stop cardio-respirator, fiind necesară aterizarea de urgenţă pe stadionul din localitatea Smârdan", a declarat Daniel Mânea, locotenent colonel.

La destinaţie, pacientul a fost internat direct la Terapie Intensivă

"A fost intubat şi ventilat mecanic. Prognostictul, fiind în terapie intensivă, este rezervat, dar cu şanse mari de supravieţuire", a spus Ionuț Băneșanu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Galaţi.

Bărbatul de 55 de ani ar fi consumat alcool înainte de accident. Trecerea de pietoni unde a avut loc accidentul e pericol public, spun localnicii. 

"Foarte periculoasă! Am cerut de n ori primăriei să se facă limitatoare de viteză. Se circulă într-un hal fără de hal", ne-a zis un localnic.

Agentul implicat în accident a rămas pieton până la finalizarea anchetei penale. 

Adrian Obreja Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că impozitul pe locuințe ar trebui recalculat anual în funcție de piața imobiliară?
Observator » Evenimente » Momentul în care un polițist din Galați lovește violent cu mașina un pieton, pe trecere: "Se circulă într-un hal fără de hal"