Antena LIVE

Curs valutar

Video

Nereguli grave scoase la iveală de DSP la clinica privată unde a fost tratat Petrică Mîţu Stoian înainte să moară

Clinica din munţi unde a fost tratat Petrică Mîţu Stoian înainte de a muri funcţiona ilegal ca spital. Controlul DSP a scos la iveală nereguli grave. Pacienţii nu erau monitorizati după terapia în camera hiperbară. În caz de urgenţă, tot la 112 se apela.

De la 17.11.2021, 19:17
WhatsApp
Vezi și:

Rezultatele controlului făcut în clinica Nera chiar în ziua înmormântării lui Petrică Mîţu Stoian arată probleme extrem de grave. Niciunul dintre medici nu era la serviciu, deşi ar fi trebuit să fie acolo, conform orarului afişat. Verificările nu au putut stabili dacă doctorul care i-a recomandat artistului terapia hiperbară i-a cerut şi un set de analize înainte. Petrică Mîţu Stoian făcuse, într-adevăr, o radiografie la plămâni, dar cu două săptămâni înainte să vină la clinică.

Foaia de observație a artistului nu era suficient completată: nu erau incluse investigațiile de laborator și nici menţiuni sau analize suplimentare legate de tratamentul cu anticoagulante pe care îl urma.

dr. Mircea Bogdan Matei, medic clinică privată: Am întrebat despre aceste pastile, mi le-a descris corect. Nu este contraindicaţie la expunerea scurtă la oxigen şi la presiune.

"La nivelul Clinicii Nera, acordul și consultul medicului pentru tratament hiperbaric sunt realizate online, iar supravegherea pe perioada terapiei se face de către medici cu care unitatea a încheiat contracte de prestări servicii." - sursa: raportul DSP Caraş-Severin

Pe acelaşi subiect

Clinica funcţiona ilegal ca spital, iar pacienţii nu erau monitorizati după terapia în camera hiperbară

De asemenea, clinica privată funcţiona ilegal ca spital. 

Daniel Botgros, purtător de cuvânt DSP: Această clinică este înregistrată ca un cabinet medical, iar acolo se efectuau servicii de tip spital, servicii de spitalizarea, ceea ce nu făcea obiectul de activitate al clinicii.

Şi nici nu avea personal medical care să intervină în caz de urgenţă. Pacienții nu mai erau supravegheați după tratamentul în camera hiperbară, astfel încât, dacă apăreau urgențe și complicații era chemată o ambulanță sau un echipaj SMURD.

DSP a făcut controale şi la spitalele unde a fost trimis interpretul de muzică populară, fără a găsi erori în aplicarea tratamentului. Clinica Nera a fost sancţionată cu 80.000 de lei în urma problemelor descoperite. Reprezentanţii instituţiei medicale nu au răspuns apelurilor reporterilor Observator pentru a comenta rezultatele controlului. 

Iulia Pop

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc. ...

clinica deces petrica mitu stoian
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024