Organizatorii Neversea au anunţat când va avea loc ediţia din 2021
Organizatorii festivalului Neversea au anunțat, marți, când va avea loc cea de-a patra ediţie, cea din 2021. Conform organizatorilor, data a fost aleasă de fanii festivalului de pe plajă.
De Veronica Micu la 08.12.2020, 14:40- Fanii din întreaga lume au avut ocazia să aleagă data ediției festivalului din 2021.
- Festivalul Neversea se va organiza pe plaja din Constanța.
Astfel, conform organizatorilor, festivalul Neversea 2021 va avea loc între 8 și 11 iulie.
„Fanii celui mai mare festival de pe plajă din România, Neversea, au ales. A patra ediție a festivalului va avea loc în perioada 8 - 11 iulie 2021. În ultimii trei ani, Insula Visurilor și-a așteptat mereu călătorii care au îndrăznit să viseze și să-și dorească să ajungă acolo unde timpul stă în loc și nu își pune amprenta asupra vieții. În cele 4 zile petrecute pe plaja Neversea, nopțile se transformau în zile cu răsărituri lungi și frumoase pentru sute de mii de fani ai celui mai mare festival de la Marea Neagră”, au transmis organizatorii, potrivit Mediafax.
În acest an, pentru prima dată, fanii din întreaga lume au avut ocazia să aleagă data ediției festivalului de anul viitor. Aceștia au putut vota pe neversea.com și au ales, așa că organizatorii au început pregătirile pentru cea de-a patra ediție Neversea.
Organizatorii Neversea: ediția din 2021 va fi unică
Organizatorii festivalului spun că ediția din 2021 va fi unică și va fi organizată în cele mai bune și sigure condiții, pe plaja din Constanța.
„Suntem încrezători că 2021 va fi anul în care vom dansa pe plaja Neversea din Constanța. Chiar dacă în anul acesta nu ne-am văzut fizic cu zecile de mii de fani, 2020 a venit pentru comunitatea din Constanța cu una dintre cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc, Neversea Beach. Zeci de mii de constănțeni, dar și turiști s-au relaxat în vibe-uri de festival pe plaja din Constanța în cele mai sigure condiții. Suntem încrezători că vara anului 2021 ne va găsi într-o cu totul altă etapă, mult mai aproape de normalitatea pe care o așteaptă întreaga lume. Suntem optimiști că în vara 2021 ne vom revedea pe plaja Neversea de unde se văd cele mai frumoase răsărituri”, a declarat Edy Chereji, director de comunicare Neversea.
Vergil Chițac, primarul Constanței: "Suntem pregătiți să sprijinim organizatorii"
Organizatorii festivalului Neversea au avut deja o primă întâlnire cu noua conducere a Primăriei Municipiului Constanța.
„Suntem pregătiți să sprijinim organizatorii cu tot ce e nevoie pentru organizarea celui mai mare festival de la malul mării. Avem nevoie de astfel de evenimente prin care Constanța să devină centrul de atracție, dar nu doar în plin sezon estival. De aceea, împreună cu organizatorii festivalului Neversea am stabilit să conturăm o strategie de promovare a orașului, inclusiv pentru luna septembrie, pentru a prelungi sezonul estival și pentru a arăta cât de frumoase sunt orașul și litoralul constănțean și în marginile de sezon. Până atunci însă, în 2021 vom aștepta turiștii în luna iulie, când sperăm să ne putem bucura de fiecare răsărit de soare și de atracțiile pe care ni le oferă orașul și plajele din Constanța”, a declarat Vergil Chițac, primarul Constanței.
Peste 90% dintre posesorii de abonamente și bilete pentru ediția din 2020 și-au transformat biletele și abonamentele în varianta ANYTIME Pass, care le asigură accesul, la alegere, la una dintre următoarele 3 ediții Neversea. Cei care nu au achiziționat încă bilete și abonamente sunt așteptați să se înregistreze începând de marți pe neversea.com pentru a afla primii ultimele noutăți despre ediția cu numărul IV, inclusiv momentul când va fi pusă în vânzare o nouă serie de bilete și abonamente și vor fi anunțați primii artiști.