O familie înteagă a pierit spulberată de tren la Orbeni, în Bacău. Mama, tatăl și cele două fetițe au murit pe loc
Tragedie, ieri, în localitatea Orbeni din judeţul Bacău. Atenţie, urmează informaţii şi imagini cu puternic impact emoţional. O familie întreagă a fost spulberată de tren, după ce un şofer nu s-a asigurat la trecerea de nivel cu calea ferată. Acesta se afla în maşină împreună cu soţia, în vârstă de 31 de ani, şi cele două fiice de 7, respectiv 10 ani. Din păcate, pentru niciunul nu s-a mai putut face nimic.
De Redactia Observator la 17.07.2023, 07:51- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Garnitura care i-a lovit circula pe direcţia Suceava-Bucureşti, iar după accident traficul feroviar a fost blocat în zonă. Trei trenuri de călători au fost oprite în staţii.
Dosar penal pentru ucidere din culpă, după tragedia de la Orbeni
Mecanicul de locomotivă a fost dus la spital pentru recoltare de probe bilogice.
"Astăzi (ieri n.r.), în jurul orei 15.30, polițiștii băcăuani au fost sesizați prin 112, de către mecanicul de pe locomotiva trenului de persoane, Suceava-București, despre faptul că a intrat in coliziune cu un autoturism care nu ar fi oprit la trecerea la nivel cu cale ferată, prevăzută cu indicator. Din impact au rezultat 4 victime, 2 adulți și 2 copii. Polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi Feroviare efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă", au transmis polițiștii băcăuani.
- Doi motociclişti din Ungaria, spulberaţi pe şosea în România, după ce o şoferiţă a intrat pe contrasens în...
- Tragedie în Bacău: Doi adulți și doi copii au murit după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de un...
- Accident în lanţ. Un TIR şi patru maşini, în care se aflau 11 persoane, s-au ciocnit pe autostrada A1, în Timiş
Traficul feroviar între Orbeni şi Sascut a fost reluat la ora 17:40.
"La ora 17:30 s-a reluat traficul feroviar între halta de mişcare (Hm) Orbeni şi Hm Sascut, pe ambele fire de circulaţie, după ce trenul IR 1754 a lovit duminică, în jurul orei 15:21, un autoturism aflat pe trecerea la nivel cu calea ferată, dotată cu semnalizare automată (SAT), iar în urma impactului au rezultat patru victime", potrivit CFR.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.