Antena LIVE

Curs valutar

Video

O mamă a sărbătorit ziua băieţelului ei de 1 an cu o familie din România, după ce a fugit de războiul din Ucraina: "Ceva în inimă s-a schimbat"

Sunt în continuare cozi kilometrice la ieşirea din Ucraina. Femeile cu copii sunt lăsate să treacă primele, însă puţini sunt cei care vin în România ca să rămână. Pentru cei mai mulţi, ţara noastră este doar un punct de tranzit către alte locuri din Europa. Cu toate acestea, cu toţii sunt impresionaţi de cum sunt primiţi în România. Refugiaţii au putut să se odihească, să se liniştească şi, de ce nu, unii chiar să sărbătorească. 

De la 28.02.2022, 17:44
WhatsApp
Vezi și:

O clipă de bucurie, de asta a avut parte o mamă care a fugit cu fiul ei din Odesa. Cu ajutorul unei familii din România, femeia a putut să serbeze ziua copilului ei de 1 an. De altfel, toţi cei care au ajuns la noi în ţară au avut doar cuvinte de laudă pentru felul în care au fost primiţi.

Refugiat: Am ieşit cu lacrimi pe obraz, dar când am întâlnit aşa lume, parcă ceva în inimă s-a schimbat.

Este însă aglomeraţie la toate punctele de frontieră. Cei mai mulţi care reuşesc să treacă graniţa sunt femei şi copiii.

Reporter: Cât timp aţi stat în vamă?

Pe acelaşi subiect

Refugiat: Nu mult pentru că suntem cu copiii.

Reporter: Bărbaţii aşteaptă şi ei să intre?

Refugiat: Nu am văzut, numai femei cu copii.

Pentru a putea scăpa din calea bombardamentelor, femeile au fost nevoite să lase în urmă bărbaţii şi băieţii apţi de luptă.

Bunica: Au rămas doi băieţi, doi fii, nora, soţul şi aici e o noră.

Cu durere în suflet s-a despărţit de ei ca să vină în România. 

Pentru cei care vor să rămână în România, autorităţile de la Galaţi au pus la dispoziţie un bloc cu 48 de camere. Aici a ajuns şi Ineza, o ucraineană care a fugit din Odesa cu cei doi copii ai săi.

Refugiat: Soţul dumneaei a ajutat-o să treacă vama, a dus-o până în Moldova, de acolo nu a putut să vină. Momentan a rămas acasă, dar dacă va fi nevoie se va duce pe front.

Marina a fugit din Kiev, împreună cu fiul ei de 4 ani. Ei au dormit o noapte la noi în ţară, iar apoi au plecat spre Polonia. 

Marina: A fost foarte greu pentru că noi am plecat spre România de 2 zile. Nu am dormit, am avut foarte puţină mâncare şi când am ajuns aici am răsuflat uşuraţi.

Cele mai noi date arată că aproximativ 70 de mii de ucrainenii au trecut graniţa în România, prin toate punctele de trecere a frontierei până acum.

Războiul Rusia - Ucraina a ajuns în ziua a 5-a

A cincea zi a războiului pe care președintele rus Vladimir Putin l-a declarat Ucrainei a început cu noi bombardamente. Au fost auzite explozii în capitala Kiev și în principalul oraș Harkov, potrivit The Jerusalem Post, care citează Serviciul de Stat pentru Comunicații Speciale și Protecție a Informațiilor din Ucraina. După câteva ore de calm, rușii au lansat un nou atac masiv în Harkov, soldat cu zeci de morți și răniți, potrivit consilierului ministrului ucrainean de Interne Anton Herashchenko. Între timp, la Gomel, în Belarus, continuă negocierile între delegațiile Rusiei și Ucrainei. MAE recomandă cetăţenilor români să părăsească teritoriul Federaţiei Ruse cât mai curând.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

agresiune rusia kiev refugiati vama vladimir putin zelensky
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024