Patriarhia Română le cere preoților anti-vaccin să se abțină de la opinii pe teme medicale: "Evitați exprimările publice, clericii nu sunt calificaţi"
Biserica Ortodoxă va lua în discuţie declaraţiile controversate ale feţelor bisericeşti, după ce episcopii de la Constanţa şi Giurgiu au declarat în faţa credincioşilor că vaccinul nu este bun. Pentru prima dată, Patriarhul Daniel reacţionează dur şi strânge Sinodul Bisericii pentru a lua măsuri. Patriarhia cere tuturor preoţilor să se abţină de la exprimarea opiniilor personale legate de subiecte medicale sau politice.
De Andre Rotaru la 23.10.2021, 23:39Ambrozie Meleacă, Episcop al Giurgiului: Nu vă grăbiţi să vă vaccinaţi! Lăsaţi-i pe ei să se vaccineze întâi, pe toţi parlamentarii, deputaţii şi senatorii şi după, de-o mai rămâne vreun vaccin din astea 120 de milioane luate de Cîţu, atunci să vă vaccinaţi că sunt expirate şi încearcă să le vândă în străinătate.
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: Nu e asumat de nimeni şi sunt atâtea urmări negative. Legile europene nu ne obligă la vaccin.
Două declaraţii controversate ale mai marilor Bisericii care îndeamnă populaţia să nu se vaccineze. Episcopul Giurgiului, ÎPS Ambrozie, s-a ales cu dosar penal pentru răspândirea de informaţii false. Cât despre ÎPS Teodosie, CNA s-a autosesizat în cazul său. Acţiunile ambilor înalţi prelaţi nu sunt privite cu ochi buni de Patriarhul Daniel, care a trimis o scrisoare membrilor Sinodului prin care le cere să se abţină de la declaraţii referitoare la imunizare.
Patriarhia Română a reacționat, în plin val 4 de COVID
- Patriarhul Daniel îndeamnă la înmulțirea rugăciunii și respectarea măsurilor de protecție, în plin val 4 al...
- Sfaturile de la vârful Patriarhiei au efecte: Zeci de credincioși stau la coadă să se vaccineze, la Biserica...
- Vaccinarea, subiect de contre între Arhiepiscopul Tomisului şi BOR: "Iraționalul antivaccinism justificat religios...
"Unii ierarhi şi-au exprimat public puncte de vedere personale în mod unilateral fără nicio consultare cu mitropolitul lor sau cu Patriarhul României. Vă solicităm, Înalt Preasfinţia Voastră, să evitaţi exprimările publice referitoare la subiecte politice şi medicale pentru care clericii nu sunt calificaţi şi să aveţi o atitudine pastorală conformă cu prevederile canonice", le-a transmis Patriarhia episcopilor.
Reporter: Aceste declaraţii publice ale unor feţe bisericeşti l-au supărat pe Patriarh?
Florian Petre, purtător de cuvânt BOR: Aveţi acolo toate reacţiile Patriarhiei Române şi ale Patriarhului Daniel cu privire la ceea ce se întâmplă în societatea românească, în Biserica Ortodoxă. Aţi văzut scrisoarea, aveţi toate informaţiile. Cred că este suficient acolo.
România este în criză sanitară şi traversează cea mai neagră perioadă a pandemiei
Cu peste 15.000 cazuri zilnice şi sute de decese. În tot acest timp, se duc campanii antivaccinare în toate mediile.
La mine în Parohie, preotul ne spune să facem aşa cu ne zice conştiinţa, nu se amestecă în acest subiect.
Şi tot în criza medicală fără precedent, în această lună, după Sfânta Parascheva, avem al doilea pelerinaj al credincioşilor, la moaşte. De această dată, în Capitală.
Andre Rotaru, reporter Observator: Anul trecut enoriaşii erau obligaţi să facă înconjurul Mitropoliei şi să aştepte ore bune să ajungă la Sfintele Moaşte, acum coada începe undeva la jumătatea dealului, iar credincioşii nu au de aşteptat mai mult de un sfert de oră.
Pe la racla cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou au trecut până acum aproximativ 10.000 de pelerini.