Patru răniţi, după ce două maşini s-au ciocnit frontal în Săcele
Un grav accident de circulaţie, soldat cu patru răniţi, s-a produs, în cursul zilei de sâmbătă, în municipiul Săcele, din judeţul Braşov.
De Redactia Observator la 02.01.2021, 17:56- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
- Victimele accidentului din Săcele au fost transportate de urgenţă la spital.
- Circulaţia a fost blocată în zona în care s-a produs accidentul.
Accidentul, în care au fost implicate două maşini, s-a soldat la intersecţia Drumului Naţional DN 1A (Braşov - Cheia) cu Strada Subobrej.
Patru persoane din cele două maşini au suferit răni şi au primit ajutor medical la faţa locului.
Ulterior, victimele accidentului din Săcele au fost transportate de urgenţă la spital.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 0.
Circulaţia a fost blocată în zona în care s-a produs accidentul
Poliţiştii au demarat o anchetă, pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul, iar circulaţia a fost blocată în zonă pentru aproximativ 30 de minute.
Material realizat cu ajutorul informaţiilor obţinute de Claudiu Loghin, corespondent Observator.