Antena LIVE

Curs valutar

Primarul Ploieştiului, reţinut în ultima zi de mandat. Ar fi obligat directorul unor firme să desfacă și să încheie contracte de închiriere

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, aflat, vineri, în ultima zi a mandatului său, a fost reţinut în dosarul în care este acuzat că a pus presiune asupra directorului firmei Hale şi Pieţe pentru ca acesta să desfacă sau să încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale. Alături de edil, în acelaşi dosar au fost reţinute alte trei persoane, între care jurnalistul Cătălin Stavri, cunoscut drept un apropiat al lui Volosevici, acuzat că a cerut bani pentru a-şi folosi influenţa pe lângă instituţii publice în favoarea unor persoane.

De la 25.10.2024, 10:05
WhatsApp
Primarul Ploieştiului, reţinut în ultima zi de mandat. Ar fi obligat directorul unor firme să desfacă și să încheie contracte de închiriere Facebook

Oficiali ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au confirmat, vineri dimineaţă, pentru News.ro, reţinerea a patru persoane în dosarul care vizează infracţiuni de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, santaj, uzurparea funcţiei, ultraj, purtare abuzivă, scrie News.ro.

Printre cei reţinuţi se numără primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, aflat, vineri, în ultima zi a celui de-al doilea mandat al său. Volosevici nu a fost reales la scrutinul din 9 iunie. Ordonanţă de reţinere a fost emisă şi pe numele lui Cătălin Stavri, care controlează un ziar online local şi este, potrivit procurorilor, un apropiat al edilului.

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, reţinut în ultima zi de mandat

Primarul este acuzat că a pus presiune asupra preşedintelui Consiliului de Administraţie al societăţii  HALE şi PIEŢE S.A., firmă a Consiliului Local Ploieşti care administrează pieţele din oraş, pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale cu încălcarea dispoziţiilor legale”.ani jurnalistului Cătălin Stavri, celălalt acuzat că l-a ajutat pe Stavri să intre în posesia sumei pe care procurorii susţin că acesta ar fi primit-o în schimbul intervenţiei sale pe lângă Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova.

Pe acelaşi subiect

„În fapt, în perioada aprilie-septembrie 2021, suspectul V.A.L., în calitate de primar al Municipiului Ploieşti, a adresat înjurii şi ameninţări, în mod repetat, preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale cu încălcarea dispoziţiilor legale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

A fost ajutat de un jurnalist

Procurorii susţin că, în perioada mai-octombrie 2021, Cătălin Stavri „în calitate de jurnalist la o cunoscută publicaţie on-line locală, din Ploieşti, fiind cunoscut ca o persoană apropiată de primarul Municipiului Ploieşti, a pretins şi primit o importantă sumă de bani pentru a interveni pe lângă acesta, pentru a facilita încheierea unui contract de închiriere a unor spaţii comerciale. În aceeaşi perioadă, suspectul S.C. a pretins şi primit importante sume de bani de la reprezentantul unei societăţi comerciale pentru a interveni pe lângă conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, în vederea încheierii în condiţii avantajoase a unui contract de preluare şi prelucrare a apelor uzate rezultate din procesul de fabricaţie la SC. MASPECS SRL”.

Acestea au fost ridicate după ce, joi, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împreună cu ofiţeri din cadrul S.G.A. Dâmboviţa, D.G.A.-Structura Centrală, S.J.A. Buzău, I.P.J. Dâmboviţa şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” din Ploieşti au făcut şapte percheziţii la locuinţele a trei inculpaţi şi  la sediile sociale a mai multor societăţi comerciale şi S.C. HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

primar ploiesti prahova
Întrebarea zilei
Resimţiţi efectele trecerii la ora de iarna?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Câți bani costă noile apartamente construite de Gigi Becali. Detalii despre...
Fanatik.ro
Publicat 25.10.2024
O turbină eoliană a fost transformată într-o căsuță primitoare
spotmedia.ro
Publicat 23.10.2024
O tehnologie unică va fi testată pe căile ferate din Elveția. Potențial...
spotmedia.ro
Publicat 22.10.2024
Amendă de până la 1.320 de lei pentru această MANEVRĂ în sensul giratoriu!...
Gandul
Publicat 25.10.2024
Patru „asteroizi ucigași” se îndreaptă vineri spre Pământ. Avertismentul...
Adevărul
Publicat 25.10.2024
Cum a început povestea de dragoste dintre Levent Sali și iubita Dalia. Cei doi...
A1
Publicat 24.10.2024
Horoscopul zilei de 26 octombrie 2024. Săgetătorii se gândesc la bani. Află ce...
CaTine
Publicat 25.10.2024
Alina Ceușan reacționează după ce Oana Pellea a pus-o la zid pentru poza din...
spynews.ro
Publicat 24.10.2024
O vedetă din anii 90 parchează mașinile de sute de mii de euro ale...
GSP
Publicat 22.10.2024
O nouă monedă va fi introdusă de BNR! Cât va costa și ce personaj important...
Click.ro
Publicat 25.10.2024
Galaxy Z Fold Special Edition ar fi rezolvat o problemă mare a telefoanelor...
Useit
Publicat 25.10.2024
Ce să pui sub pernă de Sfântul Dumitru. Lucrurile care aduc noroc în casă
Redacţia.ro
Publicat 25.10.2024
Cazul doctoriței hărțuite de fostul partener: „Mi-am omorât câinele cu o...
libertatea.ro
Publicat 25.10.2024
65.000 de fani au semnat o petiție pentru aprobarea „Legii lui Liam”. Ei...
ZU
Publicat 25.10.2024
Prăjitura cu mere întregi. Rețetă simplă și delicioasă
Hello taste
Publicat 25.10.2024
Competențe digitale pentru elevi în anul școlar 2024 – 2025. Elevii...
Deparinti
Publicat 25.10.2024
Motivele pentru care partidele tradiționale nu pot intra la guvernare cu AUR,...
ziare.com
Publicat 24.10.2024
Berk Oktay publică o fotografie emoționantă alături de fiica sa. Actorul își...
Happy
Publicat 25.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Îngrijirea pielii la menopauză. Ce recomandă medicii dermatologi în această...
Medicool
Publicat 25.10.2024