Antena LIVE

Curs valutar

Video

Primul medic din Iași, arestat în cazul stimulatoarelor cardiace refolosite. Anchetatorii au mandat de aducere pentru alte 9 persoane

Un medic din Iași a fost arestat în dosarul stimulatoarelor cardiace luate de la cadavre și implantate altor pacienți, procurorii având probe cum că acesta ar fi extras din 2017 până în august 2022 un număr de 238 de dispozitive de la cadavre sau din alte surse.

De la 18.02.2023, 17:34
WhatsApp
Vezi și:

Update 17.30: Medicul a primit mandat de arestare pentru 30 zile.

Ştire iniţială: Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un medic de la un spital din municipiul Iași, acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată, ( 238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, și luare de mită. Medicul a fost reținut pentru 24 de ore și s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile, care a fost înaintată spre soluționare Tribunalului București, potrivit Parchetului General.

Vor fi puse în executare nouă mandate de aducere

Surse judiciare arată că este vorba despre medicul Dan Tesloianu, fost șef al Laboratorului de Cardiologie intervențională, de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi. „Suspectul și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu, cu intenție, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017- august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de proveniență nu se cunoaște, ignorând riscul de a provoca pacienților probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deși acest lucru este interzis de legislația primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicția reutilizării acestora”, arată procurorii.

Pe acelaşi subiect

Din probele administrate până în prezent, a rezultat că medicul suspect a operaționalizat o rețea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienți decedați, fără respectarea prevederilor legale și fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparținătorilor. Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de proveniență) și, în consecință, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătății, certificate de garanție și documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare.

„O mare parte dintre intervențiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienți decedați, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaționalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacții de natură a conduce la simptomatologia specifică”, mai arată procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Unul dintre medicii suspecţi nu mai are dreptul de profesa timp de 60 de zile

Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală a PÎCCJ au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cinci persoane fizice (inclusiv medicul suspectat și reținut), având calitatea de medici la un spital din municipiul Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, precum și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de alte patru persoane fizice, având calitatea de pacienți ai unui spital din municipiul Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Față de unul dintre suspecții medici, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligația de a nu mai exercita profedia de medic. „În situația de fapt reținută de procurori se consemnează că cei cinci suspecți medici, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultații de specialitate unor pacienți, au primit diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru activitățile prestate. În ceea ce îi privește pe cei patru suspecți pacienți, s-a reținut că aceștia au oferit medicilor diverse sume de bani cu titlul de mită pentru serviciile primite”, arată PÎCCJ.

Au fost percheziții în mai multe locații din Brașov, Iași și Neamț la persoane, firme, unități medicale și un ONG într-un dosar în care există indicii că medicii ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale cu încălcarea pricedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor cardiace. „Din cercetări a rezultat suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni de dare de mită, luare de mită și falsuri, săvârșite de cadre medicale sau persoane din anturajul acestora, precum și indicii cu privire la faptul că aceste cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace (stimulatoare cardiace și defibrilatoare), care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea ori viața unor persoane, pacienți ai acestora. De asemenea, au fost constatate încălcări ale prevederilor legale în domeniul construcțiilor, cu privire la un imobil situat într-o zonă încadrată ca arie protejată”, a transmis Poliția Română.

După efectuarea perchezițiilor domiciliare, echipele constituite împreună cu organele de control din cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția regională antifraudă fiscală Suceava vor efectua controale specifice, în vederea luării măsurilor legale cu privire la operațiunile derulate de societățile comerciale vizate, în domeniul producerii și distribuției de echipamente și dispozitive medicale. De asemenea, vor fi puse în executare nouă mandate de aducere ale persoanelor cercetate în cauză și vor fi citați mai mulți martori, în vederea audierii, activitățile urmând a fi desfășurate la sediul IPJ Iași.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

iasi medic procurori retinere spital
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025