Antena LIVE

Curs valutar

Update

Protestul transportatorilor și al fermierilor: eșec la negocierile de la Guvern: "S-au acceptat toate, dar nu se poate niciuna. Protestul va continua la nesfârşit"

S-a rezolvat. Nu se poate. Aceasta este concluzia la care s-a ajuns după discuţiile din a cincea zi de negocieri ale protestatarilor din agricultură. Aceştia s-au întânit ieri cu Marcel Boloş, care, deşi a acceptat șase dintre revendicări, a menţionat că va trebui să discute totuşi cu Comisia Europeană. Astăzi urmează încă zi de proteste în care oamenii îşi vor striga nemulţumirile faţă de accizele mari la motorină, preţurile RCA, dar şi schimbările legislative care le pun pe butuci afacerile.

De la 15.01.2024, 08:30
WhatsApp
Vezi și:

Protestele transportatorilor și fermierilor ar putea perturba din nou circulația mașinilor pe mai multe șosele din țară, avertizează luni dimineață autoritățile.

UPDATE. Circulație restricționată în localitatea Afumați, la intrarea în București

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că luni dimineață, nu sunt autostrăzi sau drumuri naționale cu circulația oprită ca urmare a condițiilor meteorologice sau din cauza vreunui eveniment rutier.

"La nivelul țării, circulația se desfășoară în general pe un carosabil uscat, cu temperaturi negative și valori de trafic scăzute. În județele Arad și Argeș, izolat sunt condiții de formare a poleiului. Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov, se circulă pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori de trafic normale", transmite Infotrafic.

Pe acelaşi subiect

Pe DN 2, în localitatea Afumați, județul Ilfov, circulația este restricționată pe prima bandă pe ambele sensuri. Banda este ocupată de autocamioane care participă la protestul transportatorilor.

Se estimează că protestele vor continua și luni, existând posibilitatea ca traficul să fie îngreunat în anumite zone din țară, în special pe șosele de centură ale marilor orașe sau la intrările în acestea.

Recomandăm șoferilor să "se intereseze cu privire la restricțiile de trafic, să evite zonele cu manifestații, alegând rute alternative, și să respecte indicațiile polițiștilor care desfășoară activități în teren de fluidizare a circulației".

Protestatarii au reuşit să ajungă unde şi-au dorit: la Guvern

Victoria a fost însă doar pe jumătate. Deşi au discutat ore în şir despre revendicările lor, acestea nu au fost acceptate decât în mică măsură. Ieri, în urma discuţiilor cu ministrul Finanţelor, fermierii şi agricultorii au rămas cu un gust amar. Concluzia întânirii: s-a rezolvat. Nu se poate. 

În ultimele două zile, protestatarii au discutat şi cu ministrul Agriculturii şi al Transporturilor

Printre agricultori şi transportatori, la protestul din piaţa Constituţiei de ieri s-a alăturat şi un poliţist. 

Intrările în Capitală au fost împânzite de poliţişti şi jandarmi, pentru a opri o eventuală încercare a camioanelor şi a utilajelor agricole de a intra în oraş. Şi în marile oraşe din ţară oamenii nemulţumiţi au ieşit la protest. Noaptea trecută, în Constanţa, 2000 de fermieri, agricultori dar şi transportatori au blocat bulevardul Aurel Vlaicu şi Şoseaua Mangalia. 

Proteste ale transportatorilor și fermierilor în mai multe județe din țară

Traficul pe soseaua Mangaliei este complet paralizat, camioane cu banere ridicate blocheaza sensul giratoriu. Forţele de ordine au încercat să poarte negocieri cu protestatarii, însă totul a fost în zadar. Şi la Braşov sute de şoferi au blocat șoseaua ocolitoare a municipiului pe o lungime de peste doi kilometri. 

La Cluj încă de ieri după amiază zeci de şoferi de tractoare şi maşini s-au alăturat protestului fermierilor şi transportatorilor. Un şofer a adus simbolic şi un sicriu. 

La Suceava, protestatarii au blocat drumul Vămii Siret, iar cei mai mulţi şi-au strigat nemulţumirile şi pe reţelele de socializare unde i-au îndemnat şi pe ceilalţi să participe. Aceleaşi scene s-au petrecut şi la Bihor. Încă de ieri de la orele pranzului, fermierii și transportatorii din Bihor au luat-o într-un număr mare spre Vama Borș 1. 

Protestele continuă,  astfel că astăzi, mii de protestatari cu camioane și utilaje agricole vor înconjura Capitala și vor bloca Şoseaua de Centura și principale artere de intrare din Bucuresti. Alte sute de protestatari din toată țara vor ajunge aici în această dimineaţă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

protest agricultori fermieri guvern negocieri
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025