Reactivarea zonei seismice Gorj, o surpriză pentru experţi. Ar putea schimba harta cutremurelor din România
O surpriză pentru orice seismolog. Aşa descriu specialiştii reactivarea zonei Gorj care ar putea schimba, pe viitor, harta seismică a României. Motiv pentru care specialişti de la Institutul Naţional de Fizică a Pământului au fost trimişi în zonă să culeagă date care să explice şi mai bine fenomenul.
De Diana Speretoiu la 15.02.2023, 17:06În urmă cu aproximativ o oră a ajuns în judeţul Gorj echipa constituită din mai mulţi experţi de la INFP. După ce au verificat două locaţii, au ajuns la spitalul Dobriţa. Aici urmează să fie instalată o staţie de monitorizare seismică şi o staţie GPS. Astfel vor să afle specialiştii ce a determinat cutremurele din ultimele două zile mai ales că zona Olteniei nu este cunoscută ca fiind una în care să aibă loc des seisme.
Peste 100 de oameni din judeţul Gorj, în special din municipiul Târgu-Jiu, au sunat ieri la 112 după cutremur. Foarte mulţi au ajuns la spital cu atacuri de panică, iar un bărbat a suferit o fractură la picior după ce a sărit de la etajul 1 al blocului în care locuia. 21 de pacienţi au solicitat să plece din spital, pe semnătură, după ce în Târgu-Jiu s-a simţit o nouă replică. Traficul în oraş a fost foarte aglomerat, mulţi oameni s-au îndreptat spre zonele rurale. Foarte multe clădiri au avut de suferit. Fie că vorbim despre clădiri publice sau private.