Revoluție în medicină! Un bărbat paralizat merge din nou
Medicina a avansat şi a conceput o terapie inovatoare prin care un bărbat, paralizat de la talie în jos, a reuşit să meargă din nou
De Redactia Observator la 31.10.2014, 15:48Medicina a avansat şi a conceput o terapie inovatoare prin care un bărbat, paralizat de la talie în jos, a reuşit să meargă din nou
Fost pompier, Darek Fidya, 38 de ani, a rămas paralizat, în anul 2010. Paralizia a venit în urma unei înjunghieri, care i-a secţionat nervii spinali.
Recent, a devenit primul om din lume care a început să meargă din nou în ciuda handicapului său.
O echipă de medici britanici și polonezi de la University College of London a realizat o procedură care are ca obiectiv refacerea conexiunilor nervoase din măduva spinării. Medicii au extras anumite celule din nasul pacientului pe care, ulterior, le-au înmulțit. Celulele astfel obținute au fost implantate în măduva lui Fidya, cu ajutorul unor microinjecții. Fibrele nervoase secționate au crescut, au umplut spațiul, lucru până acum imposibil.
Succesul înregistrat în cazul lui Fidya va trebui să se repete și în cazul altor pacienți. Pentru a dezvolta această tehnică, este nevoie de o serie de investiții foarte importante.