Românii nevaccinaţi se întorc din Grecia, de teama carantinei. Noi condiții la revenirea în țară, începând de duminică, 1 august
Este aşadar ultima zi înainte ca măsura luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă să intre în vigoare. Începând de mâine, nici măcar un test PCR negativ nu îi poate salva de la carantina de 14 zile pe cei nevaccinaţi, care se întorc din statele roşii, inclusiv din Grecia.
De Laurenţiu Rădulescu la 31.07.2021, 14:27Autorităţile preconizează că mulţi români îşi vor scurta vacanţele făcute în Grecia şi se vor întoarce de astăzi în ţară, înainte de intrarea în vigoare a măsurii luate de CNSU.
Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator: "În vama Giurgiu a început să se aglomereze şi am întâlnit foarte mulţi români, care ne-au spus că au renunţat la 3-4 zile de vanacţă, tocmai din cauza intrării în scenariu roşu a Greciei.
Toţi cei care se întorc în ţară, înainte de a intra în acest scenariu roşu, trebuie să arate acel test negativ PCR, în cazul în care vorbim despre copii cu vârste cuprinse între 3 şi 16 ani, să arate faptul că au trecut prin boală sau să aibă un certificat de dublu vaccinare. De mâine, toţi cei care nu sunt vaccinaţi, dar vin din Grecia înspre România, vor trebui să intre în carantină 14 zile".
Lista CNSU intră în vigoare de la 1 august 2021
- Concedii sub semnul restricțiilor în Grecia. Turist român: ”La sala de mese, toți poartă mască și mănuși....
- Val de căldură peste ţările preferate de români pentru vacanţe. Peste 45 de grade Celsius la umbră, în Grecia
- Grecia și Irlanda au urcat pe lista roşie a țărilor cu risc epidemiologic. Cum sunt afectați românii care se...
Grecia va intra, din nou, în zona roșie, pentru România, după ce rata de infectare din această țară a depășit pragul de 3 la mia de locuitori. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a anunțat că lista țărilor cu risc epidemiologic a fost modificată, astfel că sunt noi condiții la revenirea în țară, începând de duminică, 1 august.
Potrivit reglementărilor în vigoare, turiştii nevaccinaţi care se întorc din această destinaţie preferată pentru vacanța de vară vor fi nevoiţi să facă şi teste PCR şi să stea şi în carantină. Singurii scutiţi de orice îngrijorare sunt cei vaccinaţi. Persoanele vaccinate împotriva COVID-19 nu trebuie să stea în carantină dacă vin din statele aflate pe lista galbenă sau pe cea roşie. În schimb, cei nevaccinaţi care intră în România din ţările aflate pe lista galbenă stau în carantină 14 zile, dacă nu prezintă un test PCR negativ. Cei nevaccinaţi care vin din ţările incluse în zona roşie sunt nevoiţi să stea în carantină indiferent dacă prezintă sau nu un test PCR negativ.