Antena LIVE

Curs valutar

Video

Șacalul, suspectul care ar fi ucis două tinere pe litoral, a trimis mesaje de pe telefonul victimei din Timișoara ca rudele să creadă că încă e în viață

Detalii şocante despre crimele de la Constanţa. Principalul suspect, un bărbat de 26 de ani, ar fi otrăvit două tinere pentru a le fura maşinile, dar şi alte bunuri. Una dintre fete este din Timişoara şi fusese dată dispărută de familie în urmă cu două săptămâni. A fost găsită pe un câmp, mâncată de şacali. Cea de-a doua victimă era din Tulcea şi a fost găsită fără suflare într-un apartament din Mamaia Nord. Suspectul crimei a fost prins abia după ce a făcut accident cu maşina uneia dintre victime şi a fost reţinut pentru 24 de ore. Între timp, şi partenera bărbatului a fost reţinută, iar anchetatorii au suspiciuni că şi fiul ei de 15 ani ar fi implicat.

De la 10.09.2024, 13:54
WhatsApp
Vezi și:

Șacalul și concubina lui vor fi prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Perchezițiile la apartamentul principalului suspect au durat mai bine de 10 ore ieri, 8 septembrie, acolo unde anchetatorii au verificat centimetru cu centimetru și chiar au găsit bijuteriile fetei din Timișoara. 

A trimis mesaje de pe telefonul victimei, ca să pară că încă e în viață

Individul zis Șacalul ar fi creierul operațiunii. Le-a omorât pe cele două fete, le-a furat mașinile și apoi le-a vândut, complice ar fi fost și concubina lui care a fost, de asemenea, reținută.

Implicat ar fi și fiul cel mare al femeii, un tânăr de 15 ani, care ar fi fost silit să ajute la ștergerea urmelor.

Pe acelaşi subiect

Bărbatul de 26 de ani este acuzat de procurori de două infracțiuni de omor calificat cu premeditare în scop de jaf, două infracțiuni de tâlhărie, conducere fără permis și acces ilegat la un sistem informatic. Bărbatul a trimis mesaje de pe telefonul fetei din Timișoara către rudele și prietenii ei, ca ei să creadă că fata este în continuare în viață. 

Prietenii Denisei şi-ar fi dat seama că este ceva necurat la mijloc

Iana Denisa avea 28 de ani şi era din Timişoara. A plecat la mare, iar la jumătatea lunii august apropiaţii au pierdut legătura cu ea. Prietenii şi familia au dat- o dispărută în urmă cu exact două săptămnâni. Tânăra a fost găsită fără suflare absolut întâmplător. Un şofer i-a văzut cadavrul, pe marginea drumului ce leagă localităţile Sinoe şi Mihai Viteazu, la 60 de kilometri de Constanţa. Medicii au descoperit că fusese ucisă şi aruncată pe câmp unde a fost sfâşiată de şacali.

La câţiva kilometri distanţă, maşina tinerei era făcută zob. Poliţiştii au dat de urma şoferului care a condus autoturismul şi l-au găsit in spital cu răni grave. Aşa a inceput ancheta care a dezvăluit crima. Anchetatorii cred că individul bănuit de omor a avut şi complici: o femeie şi fiul acesteia, în vârstă de 15 ani.

După ore întregi de percheziţii, achetatorii au ridicat mai multe probe din locuinţă. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Audiată a fost şi concubina lui.

Prietenii Denisei şi-ar fi dat seama că este ceva necurat la mijloc, dar presupusul criminal ar fi încercat să-i convingă maşina fusese co cumpărase de la ea.

"Eu i-am şi zis că tind să cred că Denisa nu i-a vândut lui maşina şi vreau să văd un contract de vânzare-cumpărare, el a zis că nu există aşa ceva. Ea nu-şi dădea bunurile ei nimănui", a spus prietena fetei.

Delia Avram locuia în Tulcea şi ultima dată ar fi plecat spre Constanţa. Nimeni nu a mai putut lua legătura cu ea de pe 2 iulie. Potrivit Poliţiei, toate bunurile ei dispăruseră, iar maşina ar fi fost vândută în Bulgaria.

Anchetatorii cred că Denisa nu este singură victimă a criminalului. În iulie, o altă tânără, de 34 de ani, care presta servicii sexuale a fost găsită fără suflare într-un apartament din Mamaia.

Presupusul criminal care îşi spunea pe contrurile de socializare Şacalul este cercetat acum pentru mai multe infracțiuni: omor calificat cu premeditare, tâlhărie calificata, conducere fără permis, dar şi acces ilegal la un sistem informatic pentru că a folosit telefonul tinerei din Timișoara pentru a vorbi cu familia ei, cu scopul de a da impresia că Denisa este în viaţă.

Andreea Filip

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă. ...

dubla crima constanta
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025