"Să-i mulţumim lui Dumnezeu că nu am fost şi noi implicaţi, fraţilor". Scene dramatice după accidentul din Teleorman
Drumul European 70 a fost în această dimineaţă pentru câteva ore scena unor imagini dramatice, după ce un grav accident a avut loc între două localităţi din judeţul Teleorman. Două autocare şi un TIR au fost implicate, iar în urma impactului s-a produs şi un incendiu puternic. Cei 18 oameni care se aflau în cele trei autovehicule au trecut prin emoţii puternice. Patru dintre ei au fost răniţi, iar un adolescent de numai 16 ani a ajuns într-un spital din Capitală, cu ajutorul unui elicopter.
De Redactia Observator la 22.09.2023, 14:21Martor: Vai de capul meu! O să bubuie ăsta, mă!
Martor: Era în faţa noastră! A intrat într-un TIR. Mai e şi un alt autobuz implicat!
Maşini în flăcări, o coloană uriaşă de fum şi mai mulţi răniţi care au nevoie de ajutor. Sunt imagini surprinse la scurt timp după accidentul care a avut pe Drumul European 70, între localităţile Bujoreni şi Prunaru. Unul dintre răniţi se uită şocat la vâlvătaia de foc, în timp ce alţii sunt luaţi cu tărgile, de salvatorii SMURD.
De pe margine, martorii privesc îngroziţi.
- "Ia uite-l! Mamă! Uite-l! E la volan. Vrea să fugă". Scene șocante pe străzile din Constanța, după ce un...
- Impact devastator în Teleorman. Două autobuze au fost spulberate de un TIR după o depășire inconștientă. Cele...
- Doi morți și mai mulți răniți, după ce şoferul unui autobuz cu 40 de elevi a pierdut controlul volanului, pe o...
Martor: Nici nu ai cum să ajuţi! Dacă mai sunt oameni pe acolo, ceva! Uite, nenorocirea cum s-a întâmplat! Să-i mulţumim lui Dumnezeu că nu am fost şi noi implicaţi, fraţilor!
Accident grav în Teleorman. Patru persoane au ajuns la spital
Accidentul a avut loc puţin după ora 8 dimineaţa. Din primele cercetări şoferul unui autocar care venea de la Bucureşti ar fi încercat să depăşească un alt autocar, care mergea pe acelaşi sens. Şoferul unui TIR care venea din sens opus nu a mai putut să-i evite şi a intrat în cele două autovehicule. În urma impactului, două dintre maşini au luat foc.
Gelu Dragomir, purtător de cuvânt ISU: Incendiul a fost greu de stins, vorbim despre materiale combustibile respectiv carburant.
18 oameni au fost implicaţi în accident. A fost activat şi Planul Roşu.
Gelu Dragomir, purtător de cuvânt ISU: Iniţial ne-am gândit ca vom găsi foarte multe victime, vorbim despre doua autocare de transport persoane și când am văzut și fumul dens și ne gândeam la ce e mai rău.
Patru oameni au fost răniţi iniţial în accident, inclusiv doi minori. Cel mai grav este un adolescent de 16 ani care a fost preluat cu un elicopter şi a fost adus la Bucureşti. La finalul intervenţiei i s-a făcut rău şi şoferului de pe TIR. El a fost adus cu o ambulanţă la un spital din Capitală.
Cum arată epava unuia dintre vehiculele implicate în accident
Traficul în zonă a fost reluat după trei ore de la producerea accidentului. Unul dintre autocare a fost distrus în totalitate. Pompierii spun că a fost o minune că oamenii care se aflau în cele trei autovehicule au reuşit să se salveze, înainte de izbucnirea incendiului.
În urma accidentului, epavele maşnilor implicate în accident au fost trase în câmp. Un microbuz a fost ars în totalitate. Din el a mai rămas doar scheletul metalic. S-a deschis o anchetă. Autorităţile vor să afle cu exactitate cum s-a produs acest acchident.