Scandal terminat pe patul de spital, după ce doi bătrâni s-au luat la ceartă într-un parc din Timișoara. Unul din ei a fost înjunghiat
Scandal terminat pe patul de spital, după ce doi bătrâni s-au luat la ceartă într-un parc din Timișoara. În urma conflictului, unul dintre ei a scos cuțitul și l-a înjunghiat pe celălalt. Polițiștii fac atât cercetări, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 18.10.2023, 18:39- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
”Poliţiştii Secţiei 1 Timişoara, au fost sesizaţi cu privire la faptul că în Parcul Central din Timişoara, a avut loc o altercaţie între doi bărbaţi. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că, în urma unor discuţii în contradictoriu, un bărbat, în vârstă de 74 de ani, i-ar fi provocat unui alt bărbat, în vârstă de 63 de ani, o plagă prin înjunghiere la nivelul omoplatului drept”, a transmis, miercuri, IPJ Timiş.
L-a înjunghiat în parc, după ce s-au luat la ceartă
Sursa citată a precizat că bărbatul de 74 de ani prezenta o plagă la nivelul capului, se pare ca urmare a unei căzături.
”Ambii bărbaţi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor comiterii faptei şi clarificarea întregii situaţii de fapt”, a mai transmis sursa citată.
Deocamdată nu se ştie motivul pentru care cei doi bărbaţi s-au luat la bătaie.