Șoferii ”euforici”, prinși în ofsaid de polițiștii din București. Cei care au petrecut cu droguri și alcool au fost trași pe dreapta de agenți
Cei care au petrecut cu alcool ori au consumat droguri, iar apoi s-au urcat la volan au avut parte de o supriză neplăcută aseară. Poliţiştii de la Rutieră au împânzit străzile Capitalei, iar zeci de şoferi s-au ales cu amenzi usturătoare sau cu permisele suspendate.
De Alexandra Duminică la 28.12.2020, 08:45- Razie de amploare în traficul din București, după sărbători.
- Șoferii prinși sub influența alcoolului sau drogurilor au fost amendați sau s-au ales cu permisele suspendate.
Poliţiştii de la Rutieră au făcut curăţenie după Crăciun. Azi-noapte, zeci de şoferi care au petrecut cu alcool ori droguri şi s-au urcat la volan, au fost traşi pe dreapta de agenţi.
Polițist: "Nu ne panicăm, nu se întâmplă absolut nimic! Suflăm, cu putere! Nu! Haideţi, vă rog, să ne calmăm! Deci nu se întâmplă. Aţi consumat ceva?"
Șoferiță: "Doar bomboane cu lichior."
În cazul acestei şoferiţe, rezultatul a fost negativ, dar dacă vreţi să treceţi în noul an cu permisul în buzunar şi cu bani în portofel, ar fi indicat să respectaţi toate regulile de circulaţie. Deşi a fost un weekend complicat pentru șoferi, cei mai mulţi consideră că aceste acţiuni sunt foarte bune pentru siguranţa tuturor.
Femeie: "O părere foarte bună. N-ai ce să consumi alcool la volan, e foarte bine".
Deoarece este sărbătoare, iar cei dragi îi aşteptau mai repede acasă, unii au uitat şi de limitele de viteză. Au condus în grabă şi au fost sancţionaţi. Poliţiştii vin şi cu recomandări pentru şoferi.
Gâtan Radu, subcomisar brigada rutieră: "Să circule cu prudenţă, să nu se urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise de lege".
Acţiunile poliţiştilor de la Rutieră vor continua, aşa că ar fi indicat să vă gândiţi de două ori înainte să conduceţi ca şi cum aţi fi singuri pe şosea.