Șoferul care a provocat accidentul din Timiș, în care au murit 2 migranți, nu avea permis. Polițiștii au aflat că nici mașina nu era a lui
12 migranţi, cel mai probabil din Siria, care se îndreptau spre vama Cenad au fost victimele unui grav accident de circulaţie petrecut aseară lângă Timişoara. Din cauza vitezei, maşina în erau înghesuiţi a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat. Doi pasageri şi-au pierdut viaţa, în timp ce ceilalţi zece au ajuns cu răni grave la spital. Şoferul, un tânăr român de 22 de ani, a fugit imediat după accident. A fost căutat cu elicopterul peste noapte, dar nu a fost găsit. S-a predat singur abia dimineaţă.
De Iulia Pop la 11.11.2021, 13:31Un apel la 112 a anunţat aseară un accident deosebit de grav la ieşirea din localitatea Iecea Mare. Zeci de salvatori au fost trimişi la intervenţie. Cei 12 migranţi, plus şoferul, erau înghesuiţi într-un automobil cu cinci locuri. Maşina s-a răsturnat şi a ajuns într-un şanţ de pe marginea şoselei.
Dzițac Andrei, ISU Timiș: Se pare că persoanele erau de origine siriană, imigranţi. Răniţii erau 10 dintre ei erau conştienţi, comunicau în limba lor, doi erau decedaţi în momentul sosirii noastre. Majoritatea dintre ei erau tineri şi foarte tineri, adolescenţi probabil.
Bărbat: Acolo este un copil. Are 16, 17 ani are. Care e mort.
Reporter: Decedat?
- Filmul accidentului din Timiș, în care au murit 2 migranți, iar alți 10 au fost răniți. În mașina cu 5 locuri...
- Accident grav în Timiş. Două persoane au murit, alte zece sunt rănite. Mobilizare generală pentru găsirea...
- "Nu pot să cred aşa ceva!" El este tânărul care a murit la doar 19 ani în cumplitul accident din Buzău. Costi...
Bărbat: Da. Şi aici este unul care, la fel, este slăbuţ. Dar să ştiţi că erau mulţi copii. Copii. Că i-am văzut când erau aici, copii. Au fugit de război să vină, să meargă, în Vest, în Europa, şi uite ajung în canale aici! Păcat de ei.
Șoferul nu avea permis
Victimele au fost duse de urgenţă la Timişoara.
Mihai Grecu, șef UPU, Spitalul Județean Timișoara: Celelalte 10 victime au fost distribuite la cele două spitale de urgenta din Timişoara. 5 la spitalul judetean si 5 la spitalul municipal. Sunt in curs de evaluare.
Şoferul maşinii răsturnate, un tânăr român de 22 de ani, a fugit de la locul accidentului. Peste noapte a fost căutat cu ajutorul unui elicopter, iar poliţiştii au făcut filtre în judeţ. Bărbatul s-a predat spre orele dimineţii. A declarat poliţiştilor că s-a speriat când a văzut ce s-a întâmplat şi de aceea a fugit. Dintre migranţii răniţi, doi sunt în stare mai gravă.
Polițiștii au aflat că tânărul din Neamț nu avea permis de conducere. Este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culmă, părăsirea locului accidentului și conducere fără permis. Mașina nu îi aparține, iar acum polițiștii încearcă să afle dacă proprietarul vehiculului este sau nu implicat în traficul cu migranți. De altfel, cercetările se fac cercetări pentru trafic de migranți și trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Anchetatorii spun că, cel mai probabil, migranții au intrat ieri în țară pe Fâșia Verde, în zona localității Checea, ar fi fost preluați de călăuze, urmau să ajungă în Timișoara, iar mai departe să fie duși în locurile unde se pot urca în TIR-uri pentru a ajunge în vestul Europei.