Antena LIVE

Studenţii anunţă că vor protesta sâmbătă ”pentru apărarea gratuităţii la călătoriile cu CFR"

Sindicatul Elevilor şi Studenţilor Militanţi a anunţat că vor protesta, sâmbătă, în Bucureşti, ”pentru apărarea gratuităţii la călătoriile cu CFR”. Protestatarii vor picheta sediile PNL, USR Plus şi Guvernul.

De la 20.02.2021, 07:44
Studenţii anunţă că vor protesta sâmbătă ”pentru apărarea gratuităţii la călătoriile cu CFR" Hepta

”Evenimentul intitulat Marşul Pomanagiilor Împotriva Neoliberalismului va avea loc sâmbătă, 20 februarie, în Bucureşti. Întâlnirea va avea loc la ora 14.00 în faţa sediului USR de pe Şoseaua Pavel D. Kiseleff, participanţii urmând să picheteze şi sediul PNL de pe Bulevardul Aviatorilor, pentru ca apoi să plece spre Piaţa Victoriei şi să-şi facă mesajul auzit în faţa Guvernului”, a transmis Sindicatul Elevilor şi Studenţilor Militanţi.

La miting sunt aşteptate aproximativ 40 de persoane, iar organizatorii anunţă că vor fi respectate măsurile de distanţare socială şi protecţie. Evenimentul este deschis oricărui participant, indiferent de vârstă sau de ocupaţie.

Studenţii, supăraţi pe decizia Guvernului

”Organizatorii protestului insistă că măsurile de austeritate lovesc în cei mai vulnerabili dintre tineri şi că Guvernul sacrifică accesul la mobilitate al studenţilor în jocurile politice la care ia parte. Aceştia se opun, de asemenea, posibilelor soluţii de compromis prin care politicienii încearcă să tempereze reacţiile venite din partea tinerilor în ultimele zile”, au mai transmis studenţii.

Şi alte organizaţii ale studenţilor au protestat faţă de decizia Guvernului de a limita călătoriile studenţilor cu trenul. 

Ți-a plăcut acest articol?

protest studenti
Întrebarea zilei
Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

La pădure

La terasă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră....
CaTine
Publicat 01.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Billie Eilish a anunțat turneul „Hit Me Hard and Soft”. Seria de spectacole...
ZU
Publicat 01.05.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Melisa Döngel, dezvăluiri despre rolul vieții. Ce stea de cinema visează să...
Happy
Publicat 01.05.2024
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla
Medicool
Publicat 01.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024