Antena LIVE

Curs valutar

Tânărul care a furat locomotiva GFR s-a plimbat cu ea 200m. S-a asigurat că mecanicul a plecat, apoi a urcat la manşă

Incident puţin spus neobişnuit pe calea ferată. Un tânăr a furat ieri după-amiază o locomotivă şi a plecat cu ea la plimbare. S-a întâmplat în staţia Medgidia. Tânărul de 18 ani a intrat în cabina unei locomotive a Grupului Feroviar Român - fără drept -, a ridicat şi a conectat pantograful, după care a pus-o în mişcare. Băiatul pasionat de trenuri s-a ales cu dosar penal.

De la 11.05.2023, 13:33
WhatsApp
Vezi și:

Potrivit legii, aceste locomotive ar fi trebuit să fie asigurate. În momentul în care o locomotivă este trasă pe o linie secundară sau ajunge în gară şi este oprită, trebuie închisă.

În acest caz se pare că nu s-a întâmplat acest lucru. Tânărul în vârstă de 18 ani l-a urmărit pe mecanicul locomotivei, în momentul în care acesta a coborât, apoi a urcat la manşă şi pur şi simplu a plecat la plimbare pe o distanţă de 200 de metri, până când a intrat pe o linie secundară. Apoi a oprit-o, a coborât din ea şi a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. 

Specialiştii din domeniul feroviar nu-şi explică cum băiatul a reuşit să treacă de sistemele de blocaj, dar au varianta că acesta ar fi învăţat să manevreze locomotiva din jocurile online de tip simulator. 

Reacţia CFR

Urmare informaţiilor apărute în spaţiul public, în legătură cu locomotiva privată din stația CF Medgidia, Serviciul Comunicare Mass-Media face următoarele precizări:

Trenul privat de marfă a sosit în stația CF Medgidia în data de 9 mai 2023, la ora 21.15, la linia 10, stația Medgidia fiind stație terminus, vagoanele urmând să intre pe o linie industrială, cu o locomotivă Diesel. Astfel, mecanicul a detașat/decuplat locomotiva electrică din compunerea garniturii, aceasta fiind garată pe linia 15, linie de manevră.

Menționăm faptul că, doar în momentul remizării locomotivei mecanicul este obligat să informeze în scris impiegatul de mișcare din stația CF respectivă, înscris oficial care atestă faptul că mecanicul și-a terminat activitatea și a asigurat locomotiva pe linie, astfel încât aceasta să nu poată fi deplasată.

În cazul de față, precizăm faptul că mecanicul de locomotivă nu a anunțat în scris remizarea locomotivei, iar în momentul în care angajatul de la Postul 1 Mișcare a observat că locomotiva s-a pus în mișcare, s-a deplasat imediat în zona respectivă și a constatat că la bord se afla o persoană străină, moment în care a solicitat telefonic prezența reprezentanților Poliției TF la fața locului.

Cazul înregistrat miercuri 10 mai 2023, în stația CF Medgidia, face obiectul unei anchete penale desfășurate de organele abilitate, urmând ca după finalizarea anchetei, SRCF Constanța să recupereze de la operatorul privat de marfă contravaloarea pagubelor materiale produse la două aparate de cale talonate.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

locomotiva gara medgidia cfr
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024