Tatăl fetiţei de 12 ani, obligată să se prostitueze în Franţa, arestat. Copila fusese vândută unui pensionar în schimbul a 90.000 de euro
Un român, a fost arestat, după ce, în primele două luni ale acestui an, şi-ar fi supus fiica de 12 ani unor rele tratamente, cu scopul de a fi exploatată sexual de un pensionar, în schimbul sumei de 89.000 de euro. Mama şi bătrânul de origine franceză au fost deja arestaţi. Copila şi tatăl au fost găsiţi în cele din urmă în România.
De Redactia Observator la 09.03.2023, 13:12Poliţia Română a anunţat, joi, că, în 3 martie, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul IGPR a fost informat de către Biroul Ataşatului de Afaceri Interne al MAI din Paris despre faptul că o fată de 12 ani, de cetăţenie română, a fost victima unei infracţiuni de natură sexuală, în Paris, Franţa, la data de 19 februarie, în exploatarea minorei fiind implicaţi chiar părinţii acesteia.
”Din investigaţiile Poliţiei Franceze a reieşit că părinţii minorei ar fi primit sume mari de bani de la un cetăţean francez, în schimbul exploatării sexuale a copilului. Mama minorei şi cetăţeanul francez au fost arestaţi preventiv de Poliţia Franceză, fiind acuzaţi de trafic de fiinţe umane şi agresiune sexuală asupra unui minor. Tatăl minorei a părăsit Franţa împreună cu cei doi copii ai săi, printre care şi victima”, a arătat sursa citată, potrivit News.
Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională a facilitat schimbul de informaţii dintre Poliţia Franceză şi Poliţia Română.
Fetiţa şi tatăl, găsiţi în Călăraşi, România
- Două tinere din Dâmboviţa, sechestrate şi obligate să se prostitueze în Italia. Au reuşit să scape după un...
- "Sunt forţată să mă prostituez!" Românce, exploatate de conaţionali în Italia. Una dintre ele ar fi gravidă
- Polițist din Argeș, reținut într-un dosar de proxenetism. Metoda prin care agentul ar fi păcălit mai multe fete...
Astfel, Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi a făcut investigaţii, cu operativitate, în vederea localizării minorei şi a tatălui acesteia, stabilindu-se că aceştia se află în România. În 6 martie, autorităţile franceze au introdus în Sistemul de Informaţii Schengen o semnalare pe numele persoanei bănuite, cetăţean român, tatăl copilei, solicitându-se arestarea acestuia, în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare.
Conform sursei citate, bărbatul este bănuit că, în perioada ianuarie-februarie, ar fi aplicat rele tratamente fiicei sale minore, în scopul exploatării sexuale a acesteia de către un cetăţean francez, în schimbul a 89.000 de euro.
În 8 martie, în urma investigaţiilor, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi au identificat-o pe fată şi pe tatăl acesteia.
Fata a fost preluată sub protecţie de D.G.A.S.P.C. Călăraşi, iar tatăl ei a fost reţinut şi prezentat organului judiciar competent, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, emis de către autorităţile franceze. Procedura de executare a mandatului european de arestare este în curs de desfăşurare.