Toți românii afectați de anularea zborurilor Blue Air vor cere despăgubiri companiei low-cost
Compania Blue Air și-ar putea relua cursele mai repede decât sperase! Operatorul aerian a decis să funcţioneze din nou, după ce Agenţia Fondului de Mediu a hotărât să ridice poprirea pe care i-o impusese din cauza datoriilor uriaşe. Ministerul Mediului ia în calcul inclusiv reeşalonarea celor 28 de milioane lei, bani pe care Blue Air ar fi trebuit să-i achite ca taxe de poluare.
De Redactia Observator la 08.09.2022, 10:27Compania Blue Air reprezintă o gaură neagră pentru bugetul statului. În octombrie 2020, autorităţile au împrumutat operatorul aerian cu 300 de milioane de lei, pentru a-l ajuta să supravieţuiască restricţiilor impuse de pandemie. Asta după ce, în august, Comisia Europeană i-a aprobat un ajutor de compensare de 28 de milioane de euro şi unul de salvare în valoare de 33 de milioane de euro. Iar acum, după ce Blue Air şi-a sistat activitatea, statul trebuie să scoată din fondul de rezervă încă 5 milioane de lei, ca să-i aducă acasă pe românii abandonaţi în străinătate.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: (...) Ministerul se va îndrepta împotriva acestei companii pentru recuperarea acestor sume cheltuite cu transportul cetăţenilor români.
Peste 2000 de români vor cere despăgubiri companiei Blue Air
Sunt peste două mii de români care s-au înscris pe site-ul Ministerului de Externe în speranţa că vor reveni cât mai curând în ţară. Deocamdată nu ştiu nici ziua, nici ora. Centralizarea de la Externe ajunge la Transporturi şi, de acolo, la TAROM, care trebuie să gestioneze repatrierile. Toţi vor cere despăgubiri companiei low-cost, prin intermediul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului.
- Sorin Grindeanu a explicat mecanismul prin care românii abandonați de Blue Air vor fi aduși înapoi în țară
- Criza Blue Air: 150 de români blocaţi în străinătate din cauza anulării zborurilor, aduşi acasă cu avioane Tarom
- Repatrierea românilor afectaţi de anularea zborurilor Blue Air. O primă cursă specială TAROM pleacă spre Tel Aviv
Horia Constantinescu, președinte ANPC: (...) Nu vorbim doar despre o vătămare financiară, vorbim despre o vătămare a intereselor consumatorilor de a reveni acasă pentru a-şi duce copiii la şcoală, de a revi acasă pentru a-şi continua viaţa de zi cu zi.
Cei mai norocoşi sunt cei aproximativ trei mii de români care şi-au luat biletele de transport prin intermediul agenţiilor de turism.
Alin Burcea, vicepreședinte ANAT: Prin agenţie, banii sunt asiguraţi conform legii. Repatrierea o vor face toţi agenţii.
Românii abandonaţi de Blue Air vor primi ajutor gratuit şi din partea Air Claim, un serviciu pentru drepturile pasagerilor companiilor aeriene. În orice caz, criza generată de Blue Air nu a reprezentat o surpriză pentru specialişti, mai ales că discutăm despre cea amendată mare companie aeriană românească. În luna iulie, Blue Air a fost taxată cu 2 milioane de dolari, după ce a anulat 11 mii de zboruri într-un singur an.
Operatorul a declarat, atunci, că inspectorii de la Protecţia Consumatorului comit un abuz.
Horia Constantinescu, președinte ANPC: (...) În urmă cu aproape o lună am transmis o astfel de informare către structurile abilitate să cerceteze din această perspectivă.
Oana Pițu, procuror șef adjunct DIICOT: Confirmăm faptul că a fost înregistrată o sesizare. Nu s-a început urmărirea penală.
Problemele Blue Air, oportunitate pentru celelalte companii low-cost care operează în România
Fostul ministru al Transporturilor spune că situaţia putea fi evitată.
Cătălin Drulă, președinte USR: După părerea mea de şase, opt luni această companie trebuia oprită de la zbor, ceea ce ar fi însemnat că un număr mult mai mic de români şi-ar fi luat această ţeapă.
Operatorul aerian nu joacă cinstit nici măcar cu proprii angajaţi.
Reporter - Adrian Moroe, pilot Blue Air:
Sunteţi cu salariile la zi?
Nu. E o întârziere destul de mare. Am aşteptat toţi că vom fi plătiţi eşalonat.
Problemele Blue Air reprezintă o oportunitate pentru celelalte companii low-cost care operează în România. După Ryanair, care ieri anunţa oferte de 49.99 de euro pentru românii blocaţi din cauza anulării zborurilor, WizzAir a făcut o ofertă similară.
În momentul de faţă, WizzAir are cea mai bună cotă de piaţă, devansând cu mult Blue Air şi Tarom.