Tradiţiile şi obiceiurile din Ţinutul Pădurenilor nu mor niciodată: "Sunt oameni atât de primitori, atât de calzi, atât de prietenoşi"
Turişti din toată ţara au luat cu asalt Ţinutul Pădurenilor, din judeţul Hunedoara. Aceştia au putut admira tradiţiile şi obiceiurile din zona munţilor Poiana Ruscă, păstrate cu sfinţenie de localnici. Gazdele s-au pregătit din timp cu bucate specifice zonei şi au oferit chiar şi un spectacol de dansuri populare, la care şi oaspeţii s-au prins în joc.
De Marius Alexoiu la 20.05.2022, 08:32Comuna Lelese este situată în Ţinutul Pădurenilor, la aproape 1000 m altitudine. Tradiţiile şi obiceiurile sunt păstrate cu sfinţenie, aici, de sute de ani.
Tradiţii şi obiceiuri vechi de 100 de ani
Ciprian Achim, primar comuna Lelese: Ceaunul care se face din carne de miel şi din carne de viţel şi bineînţeles Vinarsul. La urmă îi servim cu plăcinte pădureneşti.
Turiştii, veniţi din toate colţurile ţării, s-au declarat impresionaţi de primirea de care au avut parte..
- Cel mai harnic gospodar, sărbătorit în Maramureș. Conform tradiției, tânărul a pornit într-un tur triufmal al...
- Tradiţia menită să-i readucă pe tineri acasă, la păzitul oilor: "Continuă ceea ce au început străbunicii lor"
- Clacă în satul Bilca din Bucovina, ca pe vremuri: localnici și voluntari au lipit cu lut două case vechi, de...
Turistă: Sunt oameni atât de primitori, atât de calzi, atât de prietenoşi. Vreau să îndem pe toată lumea să vină la Hunedoara, pentru că dacă nu o face, rateză foarte foarte multe lucruri.
Turistă: Aveţi un judeţ foarte frumos şi foarte bogat în tradiţii, în obiective turistice.
Turist: Sunt încântat că am ajuns astăzi aici, tocmai în vârf de munte, să văd oameni frumoşi, oameni extrem de plăcuţi şi primitori.
Judeţul Hunedoara este plin de comori turistice ce abia aşteaptă să fie descoperite.
Sebastian Bara, manager Biblioteca Judeţeană Hunedoara: Mă refer aici la peştera Bolii, Mănăstirea Prislop, castelul din Hunedoara şi iată-ne în această seară ajunşi în ţinutul pădurenilor, mai precis în comuna Lelese, o zonă plină de pitoresc, o zonă plină de tradiţii.
Adrian Cioroianu, istoric: Astăzi am fost la o peşteră pe care nu o cunoşteam, peştera Bolii, care este efectiv impresionantă. Şi ea la rândul ei este plină de istorie. O mulţime din capitolele istoriei Transilvaniei au avut de-a face cu această peşteră, pe care românii o cunosc prea puţin.
Când localnicii le-au prezentat jocurile populare, turiştii nu au stat mult pe gânduri şi s-au prins în horă cu pădurenii.