Antena LIVE

Curs valutar

Video

Uluitorul caz al educatoarei bătăuşe din Ploieşti. Deşi a fost suspendată, continuă să agreseze copiii

Situaţie periculoasă la o grădiniţă din Ploieşti. O educatoare cercetată disciplinar pentru că ar fi lovit copiii şi suspendată din funcţie refuză să plece din clasă de două săptămâni. Între timp, a agresat din nou o fetiţă, de la care a şi pornit ancheta internă. În plus, mai mulţi părinţi au făcut plângeri la Poliţie şi la Protecţia Copilului.  

De la 10.10.2023, 19:35
WhatsApp
Vezi și:

Părinte: Am aflat de la o altă doamnă educatoare. A povestit soţiei cum că copilul meu a fost tras de păr.

Educatoarea nici nu avea ce să caute în clasă, spune tatăl copilei de patru ani, agresate cu repetiţie de educatoare. Conducerea i-a interzis să mai predea până nu se termină ancheta disciplinară.

Uluitorul caz al educatoarei bătăuşe din Ploieşti

Laura Ghiţă, directoarea grădiniţei: Consiliul de administraţie a fost întrunit, a aprobat aplicarea acestui articol, a fost adus la cunoştinţa doamnei, dar nu vrea să se supună acestei decizii.

Pe acelaşi subiect

Părinte: Este strigător la cer faptul că o persoană, un cadru didactic este anchetat şi încă profesează, încă activează. Deja este clar că e un pericol pentru copil.

Scandalul a început acum două săptămâni, când mai mulţi părinţi au reclamat-o pe educatoare, după ce copiii s-au plâns de ea.

Mamă: Îmi spune că doamna o bate în fiecare zi. Acum câteva zile mi-a spus şi o doamnă îngrijitoare că a fost văzută doamna cum o bătea pe fiica mea.

Cristi Georgescu, corespondent Observator: Am venit pentru a doua oară la grădiniţa numărul 40 din Ploieşti, după ce părinţii aceleiaşi fetiţe au fost înştiinţaţi că educatorul de la clasă a agresat-o fizic pe micuţă. Nici de această dată cadrul didactic nu a vrut să facă vreo declaraţie. A transmis conducerii instituţiei de învăţământ că nu e nimic de comentat pe acest subiect.

Între timp, sesizările curg. Doi părinţi au depus plângere la poliţie, iar anchetatorii au deschis dosar penal pentru abuz în serviciu. Altă anchetă a fost începută de Protecţia Copilului.

Părinte-reporter: De la protecţia copilului, de la DGASPC, mi s-a spus că ar fi mai ok să mut copilul.

- Acesta a fost răspunsul pe care l-aţi primit?

- Da. Exact.

Şi Inspectoratul Şcolar Prahova a făcut plângere la poliţie împotriva educatoarei. Directoarea grădiniţei spune că tot ce poate să facă pentru a proteja copiii este să îşi pună colegele să o supravegheze.

Cristi Georgescu
educatoare batausa ploiesti
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025